Călătorii


Muntenegru. Jurnal de călătorie. Partea I



tui-travelcenter.ro
De câțiva ani aveam gânduri să facem o călătorie prin țările din fosta Iugoslavie. În primul rând în Croația și Muntenegru, despre care am citit lucruri frumoase pe net. Vara trecută mi-am făcut traseul, am adunat informația necesară de pe blogurile de călătorii, însă... n-am mai plecat.
Abia după ce iarna trecută am descoperit cât de frumoasă este Polonia iarna, la sud, am zis că merită să vedem locuri noi, oricât de mult ne-ar place litoralul în Italia și Franța. Așa am ales Muntenegru. Nu înainte de a face o comparație de prețuri la cazare pe Booking. Am văzut că în Muntenegru cazarea este aproape la fel de ieftină ca în Bulgaria, mai ieftină decât în România și mult mai ieftină decât în Grecia și Croația. Deși diferență de peisaj între Muntenegru și Croația nu există. 

Am ales un traseu mai lung cu 200 km, care ne-a permis să evităm colțul de Bulgarie, pe care trebuia să-l intersectăm pe cel mai scurt drum, dar și Kosovo, despre care am citit că ar fi o țară nesigură. În schimb acest traseu, lung de 1500 km, ne-a permis să vedem Cazanele Dunării și statuia lui Decebal, care a fost sculptată direct în stâncă acum 20 de ani și care ar fi costat circa un milion de euro.
Am pornit din Chișinău la 5 dimineața, prin vama Leușeni. Prima oprire am făcut-o la București, magazinul Decatlon, de unde am făcut ultimele cumpărături pentru mare și unde l-am întânit pe prietenul Adi Dobre. Acesta ne-a sfătuit să ne cumpărăm neapărat papuci pentru apă, deoarece printre pietrele Adriaticei de est sunt foarte mulți arici de mare. Zis și făcut. 
După jumătate de oră la magazin am pornit mai departe. Centura Bucureștiului, direcția Pitești. Drum impecabil. Autostradă. Am parcurs-o dintr-o răsuflare. În general, drumul prin România a fost neașteptat de liber, comparativ cu aște dăți. Dar totuși greu. După ce am trecut de Pitești, direcția Craiova, am oprit să mâncăm la un local de pe marginea drumului. N-am reținut denumirea, dar porțiile erau foarte mari. Și gustos. Ne-au păcălit puțin la preț, dar am zis că dacă tot am plătit cu cardul, să fie asta în loc de bacșiș. 

Am ajuns la Orșova în jurul orei 19. Am traversat orășelul, micuț, cu drumuri înguste și serpantine prin munte. Statuia lui Decebal este la câțiva km după Orșova, între satele Eșelnița și Dubova, mai aproape de ultimul. Este amplasată într-un golfușor micuț, care vine din Dunăre, iar cele mai bune poze se fac de pe podul care traversează acest golf.  

Noaptea am stat în Orșova, într-un apartament cu 3 camere, rezervat pe Booking. Preț: 35 euro. Foarte fain, cu vedere la Dunăre, chiar dacă nu era în prima linie, oricum râul se vedea de la etajul 4. Gazda, un bătrânel de vreo 70 de ani, foarte amabil, mi-a spus că a fost o dată, cândva demult la Chișinău, unde s-a îndrăgostit de o basarabeancă, dar nu mi-a mai spus cu ce s-a terminat idila.  
A doua zi, la 7 dimineața am pornit spre Belgrad. Am făcut plinul în România, unde benzina costa circa 1,2 euro, cu 12 cenți mai ieftin decât în Serbia și Muntenegru, unde prețul era fix, la toate benzinăriile: 1,32 euro. Ne-am întors câțiva km, spre Drobeta - Turnu Severin, dar n-am ajuns în oraș, pentru că am trecut vama pe podul numit Porțile de Fier. Trebuie să fii foarte atent, pentru că vama aproape că nu se observă. Este amplasată chiar lângă drumul principal, parcă ar fi o benzinărie. 
În fine, am trecut Dunărea, iar partea cealaltă ne aștepta vama sârbească. La ambele vămi nu erau decât 2-3 mașini, care au prezentat doar actele, fără verificări. Vameșii nici măcar nu au ieșit din căsuță. În câteva minute, ”drum bun!”. Și am intrat în Serbia. Prima dată. Impresia din start - drumuri ca în Moldova. După ce am mers o parte din Cazane pe drumuri românești, impecabile, am ajuns în Serbia, care ne-a întâlnit cu drumuri nemarcate și neîngrijite. 
În schimb Cazanele Dunării din Serbia se văd altfel: peisaje minunate. Peste câteva zeci de km drumul începe să prindă și el viață. Parcă e tot mai îngrijit. Parcă revenim la civilizație. Mergem aproape 100 km de-a lungul Dunării, prin munți. Senzații de nedescris. La un moment dat am oprit și am zis să căutăm o cazare, ca să mai zăbovim măcar o zi la Dunăre. Cabane erau destule, Și foarte mulți pescari, cu bărcile. E raiul pescarilor.






 Pe la ora 11 am ajuns la Belgrad. Oraș mare, pe care l-am traversat. Le-am promis copiilor că mâncăm la un fast-food. Și am oprit la un mall din marginea capitalei sârbești. Prețuri la haine pipărate. La fel și la mâncare. Dar nu aveam timp de plimbări. Mai aveam drum lung și greu până în Muntenegru, unde ne-am propus să ajungem în aceeași zi.



Muntenegru. Jurnal de călătorie. Partea II

500 de km este distanța dintre Belgrad și Sutomore, localitatea muntenegreană, pe care am ales-o ca locație finală. Atâta doar că aproape tot drumul este prin munți. Am mers mai bine de 10 ore, cu o oprire într-o cabană în vârf de munte, unde a mâncat păstrăv la grătar. Am achitat cu cardul și a costat circa 8 euro porția de păstrăv cu cartofi fri și morcov murat foarte gustos, specialitatea casei. 



Am mai avut și vama dintre Serbia și Muntenegru. La vamă era o coadă de un km doar din fure, pe care le-am depășit, chiar dacă drumul este foarte îngust și periculos. Abia de încape o mașină. În schimb ajunși în vama improvizată am trecut fără prbleme, pentru că nu era nicio mașină. Am ieșit din Serbia la fel cum am intrat.
Drumul prin munții din Serbia a fost foarte frumos. Porțiuni precum Cheile Bicazului am mers zeci de km. Dar când am intrat în Muntenegru am rămas mască. Dacă vă imaginați este și mai frumos decât în Serbia. Și drumuri mult mai bune. Parcă intrasem într-o poveste. 
Muntenegru nu face parte din UE, dar ei au decis să treacă la moneda euro. Prima oprire a fost la Podgorița, capitala micuțului stat, de 3 ori mai mic decât Republica Moldova. Am oprit într-o parcare de la un megamagazin. Prețurile imediat au sărit în ochi. O pâine de mărimea celor de la noi costă circa 30 de cenți, adică vreo 6 lei. O cola de 1,5 l costă 1,5 euro. Laptele 1 l - 1 euro. Smântâna - 2 euro. În schimb carnea e mult mai ieftină decât la noi. Un kg de ceafă costă circa 3 euro. La fel și salamurile uscate, de la 7 la 15 euro. 
N-am stat mult, pentru că era ora 10 seara și magazinul se închidea. Mai aveam puțin până la Sutomore. Pentru că am ajuns cu o zi mai devreme am rezervat de la Orșova o cameră pentru o singură noapte. Prețul - 40 de euro pentru 4 persoane, apartament-studio într-o vilă. Am ajuns pe la 11 noaptea la Sutomore. Am sunat la nr de tel. de pe adresa noastră, pentru că GPS-ul nu o găsea. Mi-a răspuns un tânăr în limba rusă. I-am explicat unde suntem și a venit în 3 minute să ne conducă. Eram chiar lângă vila noastră. 
  Dimineața, când ne-am trezit... Mai bine vedeți din poze.








De a doua zi, adică de luni aveam deja rezervată un alt studio, într-o altă vilă, pentru 5 zile - 200 de euro. Rezervarea am făcut-o pe booking cu 2 săptămâni mai devreme. Am mers mai întâi pe la plaja din centrul localității, despre care se spune că ar fi plaja care nu doarme niciodată. Și asta pentru că în fiecare noapte, pe această plajă se dau concerte și discoteci. Iar Sutomore este considerat un oraș pentru tineri, care vin să se distreze non-stop.






 La prânz am mers la vila unde urma să dormim următoarele 5 nopți. La fel, GPS-ul nu mi-a găsit adresa, doar strada. Însă odată ce am găsit strada, am ajuns și la destinație, pentru că aveam pozele de pe booking salvate în telefon și știam cum arată casa. Proprietara, de această dată a fost o franțuzoaică, stabilită în Muntenegru acum 10 ani. O pictoriță, care a venit la Sutomore în vacanță și n-a mai plecat acasă. Atât de mult i-a plăcut, că și-a cumpărat o casă și a rămas în Muntenegru. Din start vă spun că prețurile imobilelor în Muntenegru sunt uriașe. Majoritatea vilelor costă peste 1 milion de euro.








Vila noastră este amplasată la marginea de nord a orașului, la 500 de metri distanță de 2 plaje, una dintre care este cu băi de nămol. Noi am stat 3 zile la ultima. Atât pentru băile cu nămol, cât și pentru peisajul din jur și apa curată și limpede ca din fântână. 






Singura zi când am mers la cealaltă plajă a fost cu ghinion. O meduză s-a lipit de piciorul fiului și a fost nevoie de intervenția medicului... Mai pe scurt, dacă sunteți alergic, fiți atenți cu meduzele în Muntenegru, pentru că sunt veninoase și mai bine să aveți din start cu voi toate medicamentele necesare. Noi n-am avut, dar am avut noroc de un moșneguț, care făcea gratarul pe terasa de pe plajă. El i-a acordat primul ajutor medical, i-a spălat înțepătura cu oțet. Pe urmă am citit pe net că trebuia mai întâi de frecat rana cu nisip, apoi de spălat cu oțet...  

Și pentru că în ziua respectivă n-am mai ajuns la plajă, am decis să mergem la lacul Skadar, aflat la vreo 30 km distanță, în drum spre Podgorița. Citisem că acolo se vinde pește viu, de diferite feluri. Și într-adevăr, pe marginea drumului, mai multe femei, în diferite locuri vând pește din lac: carp, păstrăv, percide și conger (pește cu aspect de șarpe). Însă tot, cu excepția carpului, era congelat. Așa că am preferat să mâncăm peștele pregătit la una din numeroasele terase amplasate de-a lungul lacului. Am comandat conger la grătar cu orez și cu legume coapte. O porție pentru 2 persoane, care este enormă și din care am mâncat toți 4 și încă am luat la pachet cu noi - a costat 18 de euro. Plus 2 supe din pește, gătite deosebit, diferit de uhaua noastră, la preț de 2,5 euro porția.  

Proprietarii terasei ne-au întrebat dacă vrem să mergem la pescuit. Condițiile sunt mai mult decât bune: ei îți oferă toate echipamentele și o barcă în chirie pentru o zi. Iar toată plăcerea costă 50 de euro.


Muntenegru. Jurnal de călătorie. Partea III

În cele 5 zile cât am stat în Muntenegru am avut timp frumos. Doar una a plouat, iar noi am profitat de pauză și am mers să vedem golful Kotor, dar și Croația, unde ne-am planificat să ajungem până la Split. Pe drum am oprit la Petrovac și Budva, două localități superbe, care merită văzute. La Petrovac fusesem cu o zi mai devreme. Am și stat o jumătate de zi la plaja din centru, care este, la fel, superbă!





Înainte de intrarea în orașul Kotor trecem printr-un tunel destul de lung. Exact acolo ne-am blocat prima dată, în tunel. Traficul era atât de intens că am stat vreo jumătate de oră pe loc, parcă nici aer nu mai era. Așa că am luat exemplu unui taxi și am întors direct în tunel. La ieșire taxiul a făcut stânga, pe un drumușor care duce pe munte. Am cotit după el și am mrs câțiva km prin serpantine înguste până am văzut Kotorul de sus. Atunci mi-am zis că am avut noroc de ambuteiaj...
 


Ambuteiajul ne aștepta jos, în oraș. Și tot acest trafic infernal a ținut până la vama cu Croația, inclusiv. De câteva ori am vrut să ne întoarcem. Era deja amiază, iar noi am ieșit diminață din casă. La vamă am mai stat vreo oră și ceva, iar în Croația ploua torențial. Nu vedeam nimic. A plouat așa până la Dubrovnic, 120 km. Abia acolo am văzut soarele și cetatea unde s-au filmat câteva episoade din Game of Trones. Face toți banii și tot efortul. E superbă!





 

În rest, în Dubrovnic, un orășel micuț, cu yahturi de lux pe tot litoralul de-a lungul localității. Am mâncat într-o patiserie, crenvurște în aluat copt, plăcinte cu brânză, suc și croasante cu magiun foarte gustoase. Ne-a costat cam 20 de euro 4 persoane. Apoi am mers la cetate. Locuri de parcare - doar cu plată, vreo 2,5 euro ora în bani de-ai lor. Noi am avut noroc să găsim un locușor liber pe marginea drumului, la câteva sute de metri distanță de intrarea în cetate. Intrarea este gratuită.  

Așa s-a făcut seară. Am înțeles că nu mai avem cum să ajungem la Split și am pornit înapoi spre Sutomore. În drum am oprit la o terasă pe malul mării să luăm cina. Când am văzut prețurile... ne-am limitat la câte o ciorbă de 2.5 euro. A fost cea mai proastă ciorbă pe care am mâncat-o. Apă colorată, aproape transparentă, fără nimic în ea. În schimb drumul seara a fost lejer. De fapt, era noapte deja, mai ales că am oprit și la un mall pe drum, din care cu greu i-am scos pe ai mei. Nici la vamă nu am stat. Era liber. Iar când am ajuns la feribot am zis să întrebăm măcar prețul. Când ne-au zis 4 euro pentru toată lumea în 2 minute eram la bord, iar peste alte 10 minute eram deja pe celălalt mal. 

După 5 zile în Muntenegru am pornit spre casă pe un alt traseu. Unul mai lung cu 300 km. Vroiam să mai vedem și alte țări. În special Albania, unde nu mai fusesem. Am pornit de dimineață spre sud. Am traversat orașul Bar, încă unul foarte frumos din sudul Muntenegrului și am ajuns la vama cu Albania. Acolo - rând de câțiva km! Am stat circa o oră. Ne mișcam ca melcul. Când la un moment dat toată lumea a început să se miște. Ajunși în vamă am înțeles că aveau o defecțiune ceva, pentru că vameșii scriau într-un carnet doar numerele mașinilor și numărul de persoane. Partea proastă a fost la ieșirea din Albania, când polițiștii de la frontiera cu Grecia nu știau ce să facă. După câteva minute bune ne-au lăsat să plecăm fără să ne aplice ștampila în pașapoarte. Așa că, oficial, în Albania nu am fost...



Altfel, Albania e destul de simpatică, cu autostradă în jurul capitalei Tirana. În schimb orașul arată ca după război, iar șoferii se ghidează de o singură regulă: cine-i primul acela are dreptate. Ca în filmulețele din India, de pe youtube. De la Tirana am mers spre lacul Ohrid, care desparte Albania de Macedonia. Locuri superbe, dar noi ne-am programat să vedem în aceeași zi orășelul Kastoria din Grecia. Imediat ce am trecut vama în Grecia parcă am intrat pe altă lume: Imediat a început autostrada, una superbă, care ne-a dus până la Kastoria.




Am făcut poze și am mers mai departe. Destinația finală era Salonic, unde am ajuns seara târziu... A doua zi aveam programat să mergem la plajă, la marea Egee, dar ploaia ne-a stricat toate planurile. Așa că am mers la cele 2 outleturi (prețuri de 2-3 ori mai mici decât la Chișinău), cu o pauză de mare. Măcar să ne udăm picioarele un pic...



Seara am pornit spre București, prin Bulgaria (Sofia), drumul foarte bun, lejer, liber, fără aglomerație. La vamă nu era nimeni. La 4 dimineața am ajuns la Adi, care ne aștepta. Un duș, o cafea și la somn. Pe la 11 dimineața ne-am trezit și am pornit spre casă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sânge de sclav. Despre Moldova - Franța 1-4

Scandal la Națională! Liderii nu-l mai vor pe Spiridon

Scandal imens la Națională. 2 jucători refuză să mai joace pentru Echipa Țării