Aşa se întitulează prima carte din Republica Moldova dedicată luptelor libere şi greco-romane. Autorii ei: cunoscutul ziarist sportiv, Ion Robu şi unul dintre cei mai mari sportivi moldoveni, Anatol Guidea. Lansarea cărţii s-a produs chiar în ziua în care Anatol Guidea a împlinit 32 de ani, pe 21 ianuarie. Ştiu cât de greu este să scrii o carte, dar şi să o editezi. Am trăit această experienţă acum 2 ani, când am scos de sub tipar „Povestea unui vis de vară”, dedicată Campionatului Mondial de fotbal, Germania – 2006. „Luptători intraţi în istorie” este, însă, altceva. Autorii au alcătuit o enciclopedie a luptelor moldoveneşti, în care sunt expuşi cei mai mari reprezentanţi ai acestui sport. Personal am pierdut contactul cu luptele libere de vreo 5 ani, de când m-am axat doar pe fotbal. Am avut, însă, o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc cu aşa personalităţi ca Nicolae Oriol, Mihai Rusu, Victor Peicov, Serghei Mureico şi, bineînţeles, bunul meu prieten, Anatol Guidea... Se întâmpla pri...