Revine Regele!


Maradona a câştigat primul mare duel în calitate de antrenor! Chiar dacă toată lumea a zâmbit sarcastic atunci când El Pibe D’Oro a preluat naţionala Argentinei, Regele fotbalului le-a dat o palmă tuturor prin această victorie clară, cu 2:0, în faţa Franţei chiar la Marsilia. Jonas Gutierrez şi Lionel Messi i-au făcut un cadou regesc lui Maradona în a 100-a zi a mandatului său de selecţioner.

Diego Armando Maradona a fost fotbalistul meu preferat şi aşa a rămas până astăzi. A avut probleme cu drogurile, cu mafia napolitană, cu poliţia italiană, cu presa argentiniană, cu obezitatea. Societatea şi mediul în care a trăit nu l-au înţeles şi i-a fost greu. Oamenii geniali sunt cei mai dificili. Maradona a ştiut, însă, cum să treacă peste toate şi a ştiut să se ridice de fiecare dată când a căzut. Nu cad doar cei care nu zboară. El s-a născut ca să zboare. A zburat la Mexico’86, la Copa del Mondo’90, la Boca Juniors, Barcelona, Napoli... Pe teren a fost Dumnezeul fotbalului. Şi nici un Pele, Cruiff, van Basten, Zidane sau Ronaldo nu se pot compara cu el – cel mai mare geniu al fotbalului.



Am urmărit aseară cu interes meciul Franţa – Argentina şi sper ca Maradona, în calitate de antrenor, să aibă aceleaşi rezultate pe care le-a avut ca jucător. Mai ales că alături de el pe banca Argentinei stă Carlos Bilardo, cel care s-a aflat acolo atât în Mexic’86, cât şi în Italia’90.

Comentarii

  1. pai, cine se poate compara cu un asa mare fotbalist, ca a vut el probleme in viata, cine nu are, ca s-a a decazut tare e din cauza presiunilor pe care le-a avut, problemele din viata lui, pe care nu toti le cunoscб l-a facut sa se drogheze, depresia si-a innadusit-o cu obezitatea, asta e viata omului pe care o lume intreaga o urmareste. eu cred ca cu asa antrenori Argentina iara-si v-a capata renumele pierdut.
    Sandu pe discoveri, cu un an in urma am urmarit 2 ore cu sufletul la gura despre viata lui Maradona, e puternic oricum omul asta prin ce a trecut, nu shia facut harakiri, ci totusi a revenit la normal, e de invidiat, cita dragoste de viata are, mai ales dragoste de fotbal.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru mine e o surpriza Maradona antrenor...Dar a debutat cu dreptul...Vedem mai incolo,dar va fi greu

    RăspundețiȘtergere
  3. am vazut si eu un film despre viata lui
    e super filmul,de acord cu aurina,cred ca e acelasi film

    recomand
    cautati pe torents

    RăspundețiȘtergere
  4. Кто сейчас руководит нашим футболом? Отъявленный вор, который ворует деньги у нашего футбола! А все на это благополучно смотрят! уважаемые болельщики, давай объединим наши усилия против этого змея и выскажем наше мнение! Кто готов открыто протестовать против бандита и казнокрада Чебану? Оставляйте тут свои комментарии!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sunt mândru de ECHIPA MEA!!!

Istoria echipei Speranța Nisporeni. Anii 90

Scandal imens la Națională. 2 jucători refuză să mai joace pentru Echipa Țării