Vacarciuc ministru


Fostul campion mondial la haltere, Vadim Vacarciuc ar putea fi desemnat ministru al tineretului și sportului. După ce premierul Filat și-a ales 4 ministere strategice pentru partidul său, ultimul Minister creat, cel al tineretului și sportului, ar putea reveni Partidului Liberal. Vacarciuc este singurul fost mare sportiv deputat, al 8-lea pe lista PL.

Surpriza ar putea veni, însă, tot de la Filat, care mai vrea un Minister. Și cum MTS nu este considerat de importanță strategică, acesta ar putea fi cedat de PL. În acest caz, principalul candidat la funcția de ministru al tineretului și sportului ar deveni Mihai Godea, al treilea pe lista PLDM.

P.S. Aceste rânduri sunt doar niște ipoteze personale, pur subiective și nu au acoperire documentală.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune