Am semnat cu Realitatea


După o săptămână de negocieri, am semnat astăzi cu Realitatea TV. Astfel voi reveni în televiziune după o pauză de doi ani și ceva. Știu că pentru unii este o veste bună, iar pentru alții nu prea. Bună pentru simplii devoratori de sport, oamenii care apreciază adevărul și realitatea din sportul național, cu precădere fotbal și, nu în ultimul rând, spectacolul. Proastă pentru o bună parte din jurnaliștii sportivi, pentru funcționarii din sport și cei care au de ascuns multe lucruri murdare care se întâmplă în sportul nostru.

La Realitatea TV voi avea o echipă formată din câțiva jurnaliști tineri și ambițioși. O echipă care își propune să domine piața mass-media sportivă din Moldova. Nu doar prin cuvinte, dar prin știri de calitate și emisiuni captivante. Vom avea câteva buletine de știri pe zi, un talk-show zilnic (luni-vineri) și un program amplu dedicat fotbalului în fiecare dumincă seara. Prin munca noastră sper să potolim setea celor pasionați de sport. Dar nu până la capăt J. Ca să ne așteptați zilnic în fața televizoarelor :).

În final, aș vrea să invit jurnaliștii tineri și ambițioși care doresc să facă parte din echipa mea să mă contacteze pentru o eventuală colaborare. Cei mai ambițioși și dornici să facă performanță în jurnalismul sportiv au acum această ocazie. Inclusiv vorbitorii de limbă rusă. Mersi. O zi bună vă doresc.

Comentarii

  1. Sandu unde putem privi emisiunele tale la Realitatea TV la noi in Chisinau??? Ma refer pe ce frecventa???

    RăspundețiȘtergere
  2. Alex, deocamdata nu pot sa-ti raspund la aceasta intrebare. Te asigur ca voi anunta pe blog frecventa si alte detalii atunci cand va fi cazul. Mersi

    RăspundețiȘtergere
  3. dar acum la noi nu am vazut sa fie realitatea tv
    nu stiu cum la altii dar la pachetul meu de televiziune nu este :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Mult succes! Realitatea ar putea bate Pro Tv-ul...Chaur cred ca va fi un post de televiziune de care Moldova are nevoie!

    RăspundețiȘtergere
  5. In sfarsit vom avea un produs TV(in materie de fotbal) de calitate. Bravo! Felicitari!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. te-ai dat cu mogulu', nene. rushine!! -)
    bafta shi numai succese. sper sa datzi shi reportaje cu echipe de rugby din Cucuietzii de Sus. asta daca o astfel de echipa exista. nu uitatzi ca sportul nu incepe cu fotbalul shi cu sigurzntza nu se termina cu el.

    RăspundețiȘtergere
  7. felicitarile mele si multe succese in continuare
    sper ca veti da dovada de un adevarat profesionalism si astfel veti deveni cei mai buni

    RăspundețiȘtergere
  8. PRO TV e doar de forma
    pe ei doar politica ii scapa
    m-am saturat sa privesc stirile cu
    ,,Fetele de la PRO TV au fost la meciul ...''
    ,,Echipa de la PRO TV au sarbatorit cu cei de la PRO FM ....''
    ,,Fetele de la PRO TV au fost la bouling''
    si asa mai departe
    ce...asta e stire?

    cei de la PRO TV Bucuresti inca nu am auzit sa faca astfel de stiri

    RăspundețiȘtergere
  9. O veste bună? Doar bună? Eu zic că e foarte bună, fantastic de bună, şi nu mă bucur doar pentru tine, ci şi pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, care vor avea în sfîrşit ştiri şi emisiuni de calitate despre sport!

    Felicitările mele şi mult succes! Bravo :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Sandu,

    nu pot sa ma abtin prin a ne felicita. Pe noi, muritorii de rand. Poate ca pentru tine nu e decat un contract de colaborare, dar trebuie sa intelegi (sunt convins ca o faci) ca pentru noi este o sansa de a gusta din 2000 incoace un altfel de jurnalism sportiv. Un altfel de sport, iar pana la urma, un altfel de fotbal. Pentru tine este o activitate independenta ceea ce a fost pana acum, pentru noi a fost o pana de curent, o seceta, o noapte lunga care a durat, un cosmar - cum altfel poti sa numesti cand la televizor se plimba toate panaramele, in timp ce pe banca sta o vedeta. Mai rau, in strada. E ca si cum s-ar lasa de fotbal Barca sau Real sau MU sau Chelsea. E ceea ce se intampla de 2 ani in F1 de cand Shumi a lasat bolidul la stand-uri. Altfel? Ah, da: colaps jurnalistic sportiv!

    Primeste sincerele mele felicitari cu aceasta ocazie! Ma bucur ca de azi inainte cand o sa fiu intrebat "aveti presa sportiva la voi?" o sa pot sa raspund cu mandrie ca presa poate nu, dar jurnalist(i) sportiv(i) avem!

    RăspundețiȘtergere
  11. Sandu, succes! Bine că vei scrie despre sport! Alţii vor scrie pe teme politice şi vor trebui să joace cum le va cânta SOV.

    RăspundețiȘtergere
  12. Sandu, sper să îţi aduci aminte câte multe alte probe mai sunt în afară de magnificul fotbal, probe care educă mulţi sportivi de valoare: lupte, atletism, box, rugby, volei, tenis de masă, gimnastică, înot, să relatezi toată mizeria din minister şi curajul şi abnegaţia antrenorilor ce pe 2 copeici în aceste probe îşi duc existenţa.
    Despre istoriile de succes ale sportivilor moldoveni, care au proslăvit micuţul nostru meleag, ca să ştie generaţia de astăzi cine au fost predecesorii rezultatelor, cum se lupta pentru o medalie înainte, cum era fotbalul în anii 60, despre vestita formatie Moldova,
    despre veteranii fotbalului, cum văd ei astăzi,
    despre ce înseamnă să fii un arbitru şi atât de multe, dar atât de multe vreau să povestiţi...

    RăspundețiȘtergere
  13. Congrats !

    Vântule, sportul moldovenesc are nevoie de tine, suflă'l bine şi pe Ministru Sportului, care vezi Doamne : "A FOST PUS ACOLO" involuntar, întelegi ? PAC PAC ...sărmanul...

    Sandu, Doamne Ajută.

    RăspundețiȘtergere
  14. Sandu, o sa fie proportia 50 la 50 de stiri sportive in ambele limbi?

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu cred. Mai degraba 2/3 vor fi in romana. Sau poate chiar 3/4

    RăspundețiȘtergere
  16. Felicitari Sandu! Sa ai parte si de o echipa buna cu ajutorul carei sa ridici imaginea sportului (nu numai fotbal) in MD!

    RăspundețiȘtergere
  17. Daca nui secret cam kind se va lansa realitatea si va fi doar la chisinau sau si in alte orase adica acel post x are mai multe fregventesau doar la chisinau???

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune