Sofroni – victima neputinței

Mi se pare anormal ca suporterii unei echipe să se bată cu un jucător al formației favorite. Atât de anormal, încât nu-mi venea să cred când cineva mi-a spus că suporterii Zimbrului s-au bătut cu Veaceslav Sofroni, atacant la echipa lor preferată!

În acest conflict, consider că de vină sunt doar suporterii. Chiar dacă Sofroni, jucător de echipa națională, a fost cel care a sărit primul cu furca. Explic de ce. Pentru că anume suporterii au fost cei care l-au provocat într-un mod golănesc pe fotbalist. Nu poți, n-ai dreptul moral să ataci un jucător de la echipa ta favorită, cât de prost n-ar juca acesta. Dacă ești cu adevărat fan al clubului respectiv.

Îi doare, pe toți ne doare că Zimbru nu mai este ceea ce a fost cândva. Că nu se mai bate la titlu și că a ajuns un club de pluton. Dar de aici și până a jigni brutal și repetat un fotbalist de la echipa preferată e cale lungă. Încă o dată mă repet: cât de prost n-ar juca acesta. Până la urmă nu e vina lui că a fost legitimat la Zimbru. E exlusiv vina managerilor. Și atunci, am o întrebare retorică: de ce acești suporteri - care se pricep foarte bine la fotbal și știu cum stau lucrurile – nu l-au atacat pe Juravel, de exemplu. Sau pe un alt conducător de la Zimbru? E ușor să lovești în cel slab...

Background: Contestat pe parcursul meciului Dacia – Zimbru de către fanii Zimbrului, jucătorul Veaceslav Sofroni a fost așteptat după partidă, fiind înjurat și apostrofat de aceiași suporteri. Ieșind de la vestiare, Sofroni a aruncat paharul cu ceai în fața unuia dintre fani, fapt care a dus la o busculadă generală, cu implicarea jucătorilor de la Zimbru contra galeriei echipei, în care s-au împățit pumni în stânga și-n dreapta. Conflictul a fost aplanat abia după implicarea forțelor de ordine.

Detalii și reacții găsiți mai jos:
http://kp.md/daily/24388/566867/

Comentarii

  1. Am vorbit cu Sofroni la telefon, imediat dupa ce am citit prima informatie pe blogul tau, despre atacul din vestiar. Mi s-a parut putin, intimidat de intrebarea mea ce s-a intimplat. Dar vad ca lucrurile au degenerat.
    Nu stii de unde pot lua imagini?

    RăspundețiȘtergere
  2. Am cautat si eu imagini, dar nu am gasit. Am inteles ca au filmat cei de la politie...

    RăspundețiȘtergere
  3. Imagini intradevar Sandu nu sunt dekit numai la politie...Doar ei filmau in timpul deegenerarii spiritilor... Un lucru e cert,daca Sofroni avea nervii mai "aranjati" nu se napustea in vestiar si la Ghidighici cu pumnii la fani...Tot ce a cerut fanii a fost sa plece de buna voie de la Zimbru ca intradevar valuarea lui nu e de o echipa ca Zimbru!!!!

    Sandu daca ii ti-i apararea asa de tare lui Sofroni spune-mi te rog tie iti place cum joaca Sofroni in meciurile Zimbrului???? Nici o pasa ca lumea,nici presing din partea lui...pe teren merge la pas nu am vazut un sprint macar de la ei pai acestai jucator???? Nui convine ca e contestat el( dar oleg Andronic nu) din spusele lui...e normal sa dea tot rahatul la c...ru llui Oleg??? nu zic ca nici Oleg nu e usa de biserica dar sa saie cu pumnii si la el la unu din antenamente nu mi se pare un lucru normal...De aici sajuns ca Oleg sa ajunga la echipa a 2-a...
    Sofroni fii bun si pleaca...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu-l cunosc pe Sofroni ca om. Despre valoarea lui de fotbalist mi-am spus deja parerea in cateva postari anterioare. Ceea ce spui tu, Alex, ca a vrut sa-l bata pe Oleg Andronic, nu cunosc. Dar daca e asa, cu atat mai mare este vina conducerii ca nu l-a sanctionat. Si in primul rand a conducerii tehnice.

    Nu-l apar pe Sofroni. Nu sunt de partea lui. Sunt de partea fotbalului si consider ca suporterii ar trebui sa-si sustina favoritii, indiferent de cum joaca ei. Nu poti sa jignesti un om pentru ca el nu poate juca. Repet: e doar vina conducerii ca il tin in echipa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eric Cantona a fost descalificat un an cand a lovit un suporter. Interesant ce va hotari Federatia Moldoveneasca de Fotbal dupa ce Sofroni a sarit cu pumnii la suporteri. Daca nu va lua masuri, vom arunca cu oua in Federatie.....

    RăspundețiȘtergere
  6. Consider ca suporterii nu i-au luat la tinta pe adevaratii vinovati. In pofida jocului slab a lui Sofroni, sau a celorlalti jucatori de la Zimbru, in primul rind in conducere ar trebui de aruncat.
    Pina la urma Sofroni e om si el si are si el nervi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai ales ca stim cu totii cum pot injura suporterii.

    RăspundețiȘtergere
  8. e dureros.si noi in ultima etapa sezonul trecut la partida fc arges-dinamo am asistat la un caz halucinant, asemanator.

    RăspundețiȘtergere
  9. Sandu,

    nu sunt de aceeasi parere cu tine. Orice i-ar zice, un jucator este un model si trebuie sa se comporte ca atare! Nu avea dreptul sa arunce in veci cu ceaiul in fata suporterului, indiferent de nivelul injuraturilor! Daca am avea presa din Romania, televiziunile si ziarele ar fi vuit de acest scandal, jucatorul ar fi fost ars bine la bani si suspendat, in timp ce o gramada de copii ce vor deveni candva jucatori sau care vor sa devina invata din gestul lui Sofroni. Pana la urma, nu e vorba decat de cei 7 ani de acasa despre care spuneai ca Denis Calincov ii are, iar Sofroni nu. O mica diferenta.

    RăspundețiȘtergere
  10. Sandu spune-mi te rog unde pot gasi imagini de la Conferinta de presa cu Leonid Cuciuk inainte de partida Twente-Sheriff din acesta seara din Liga Europei.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu daca as fi in conducerea Zimbrului as chema jucatorul si liderii galeriei si as incerca sa-i impac printr-un dialog constructiv. Asta pentru ca administratorii clubului ar trebui in viziunea mea sa fie partea diplomata, cea care ar trebui sa aplaneze conflictele pe cale pasnica, pentru ca e greu de crezut ca Zimbru ar accepta sa renunte atat la Sofroni (fara bani) cat si la suporteri.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune