Clounada de la Ministerul Tineretului și Sportului

MTS a călcat în picioare toate principiile sportive. Ministrul Ciobanu a demonstrat că nu cunoaște fenomenul sportiv și că poate fi manipulat.

Faptul cum s-au împărțit premiile la Gala Sportului organizată de MTS depășește orice limită a bunului simț. Deși am crezut că s-a instalat democrația, am ajuns să trăim un adevărat circ. Cel puțin în sport. Partidul Liberal a ajuns să-și bage în top inclusiv sportivii pe care îi protejază. Sau poate de care sunt protejați.

Igor Grabucea (haltere) – loc 3 CE - sportivul anului 2009
Cristina Iovu (haltere) – loc 2 CE - sportiva anului 2009
Sergiu Crețu (haltere) – antrenorul anului 2009

MTS a decis: cei mai buni performeri (sportiv, sportivă și antrenor) ai anului 2009 sunt toți halterofili! Asta în condițiile în care Ionică Ciobanu – ministrul tineretului și sportului - este membru al PL, la fel ca și fostul campion mondial, halterofilul Vadim Vacarciuc (nr.8 pe lista PL în Parlament). Vă reamintesc că Mihai Ghimpu, președintele interimar al țării, este și el din PL.

Faptul că Vacarciuc își promovează elevii e un lucru de înțeles. Numai că ministrul și cei care sunt responsabili de sport la MTS ar fi trebuit să se sesizeze și să ia în calcul că cel puți alți 3 sportivi ar fi meritat distincția: Ion Luchianov (locul 1 în topul jurnaliștilor sportivi – medaliat cu aur la Universiada Mondială, atletism), Marcel Trudov (loc 3 CE judo) sau Alexandru Pliușchin (loc 2 și 3 la CE ciclism). Și asta nu e tot. Este inadmisibil ca antrenorul Petru Caduc să fie devansat de un necunoscut, chiar dacă eleva acestuia a adus o medalie. Caduc, cel care în condiții improprii, într-un sat din nordul Moldovei, pregătește an de an boxeri de clasă, reușind să urce boxul pe primul loc printre sporturile din țară!

Am scăpat de dictatură și am trecut la cumătrism. Asta e fața clasei politice de la noi.

P.S. Și Doinița Sulac a cântat la Gala MTS. Mai mult decât atât, distinsa cântăreață a ținut să-l felicite din scenă pe ”colegul meu de partid, ministrul Ion Ciobanu, pentru această gală frumoasă...”.

foto: http://www.presasportiva.com/

Comentarii

  1. Miyerie si diletantism. Asta e. Ceva la tema, inclusiv a Doinitei Sulac citeste la http://ivangoncearuc.blogspot.com/2009/12/gala-lu-ciobanu.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Fraza-cheie: "Am scăpat de dictatură".
    Sigur? Am scapat?
    Asta-i eroarea noastra, spunem HOP inainte de a sari! Comunistii vor reveni la putere si atunci o sa vedem noi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Da' nu sunt sigur ce-i mai rau?! Acum e aceeasi dictatura doar ca bat in astilalti. Din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  4. De asta am spus tot timpul ca politicienii moldoveni sunt toti la fel. Doar numele difera

    RăspundețiȘtergere
  5. Așa e Sandule, acest Minister a fost făcut doar pentru a nu se spune că nu există. Nu vreau să fiu prea dur, că e Ajunul Crăciunului, dar acest tip n-are nicio treabă cu sportul, și chiar dacă are o vârstă destul de fragedă, are mai mult o mentalitate de nomenclaturist. Ca tânăr iubitor de sport, nu mă simt reprezentat de acest om.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nici pe departe, Ivan! Nu observi schimbarile? Nu observi noile legaturi cu lumea? Nu simti noile perspective? Nimeni de aici nu le simte? Atunci santem comunisti prin definitie, n-avem nici o sansa ca stat aparte, trebuie sa intram din nou in URSS si sa disparem ca natie.

    RăspundețiȘtergere
  7. cred ca Vacarciuc i-a scris fetuica lui Cebanu bolfosu

    RăspundețiȘtergere
  8. asha e in Moldova, cumatrizmul parca e in singe!

    RăspundețiȘtergere
  9. Sandu pentru cine ai votat , ala si ne repezinta :D ,

    RăspundețiȘtergere
  10. Справедливости ради, как можно сравнивать достижение Грабучи на чемпионате Европы, с медалями Плюшкина на любительском уровне или медалью Лукьянова на Универсиаде? Грабуча реально входит в число лучших в мире, ну пусть в десятку, а Лукьянов и Плюшкин в своих видах не входят и в 20-30. Другое дело Трудов или Котюжанский, тут еще можно сравнивать.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am votat pentru democratie, pentru libera exprimare, pentru a calatori fara obstacole si pentru viitorul nostru. Sper ca materialele critice sa fie de folos noii guvernari. Si mai sper sa invete din greseli si sa nu le mai repete.
    Cu cine am votat ma priveste. Tu n-ai cum sa stii

    RăspundețiȘtergere
  12. 2 chitatel04
    luchianov la jocurile olimpice a fost pe locul 12
    shi era primul din europenii naturali( nu nascuti in africa shi participa pentru tari europene)

    RăspundețiȘtergere
  13. offf.....vad ca sunteti mari filozofi si analisti.....acest minister era necesar...oare chiar nu intelegi ca daca nu era acest minister atunci nici un sportiv nu primia nimik....dar asa au primit distinctii/e si asta o schimbare in bine......nu incercati s va da-ti mari critici politici c riscati s gresiti rau de tot...din komentariile voastre am inteles c de fapt nu stiti absolut nimic si ca nu stiti sa patrundeti o situatie...

    RăspundețiȘtergere
  14. Nastasnicu, aceste gale de sport se fac anual, indiferent ca a fost ministerul sau nu. In plus nu a zis nimeni ca ministerul nu era necesar. Dar odata cu ministerul trebuia instalat si un ministru priceput. Sau cel putin unul cu personalitate care sa vrea sa faca ceva, nu sa indeplineasca indicatiile cuiva

    RăspundețiȘtergere
  15. eu cred ca in acest an ministerul a avut mult de lucru si sa inteleaga ce si cum sa vedem la anul si apoi ii vom critica!!!P.S tu sandu vad ca ai intrat in banda lui vintu.apropo d.sulac acum ceva timp a parasit pl-ul si a aderat la alt partid..........

    RăspundețiȘtergere
  16. Da, asa este. Ministerul a avut muuuult de lucru. A taiat la panglici de a facut bataturi la degete. Ciobanu n-a ratat nici o manifestatie. A fost prezent peste tot pe unde s-a turnat.

    RăspundețiȘtergere
  17. nu cred ca politicienii din moldova sunt toti la fel. Ăştia de-acum n-ar da in tineri.

    RăspundețiȘtergere
  18. Sandu, informeaza te ce "succese" a obtinut acest individ la facultate...

    RăspundețiȘtergere
  19. Da, din pacate cum vedem din ultimele evenimente, nimic nu sa schimbat in tara noastra. Sa schimbat doar culoarea si forma, dar sistema a ramas aceiasi.

    RăspundețiȘtergere
  20. Se pare ca d-ul Grecu pana cand nu poate face trecearea de la jurnalismul sportiv la investigatii cu caracter politic. Cum dealtfel o face foarte bine Catalin Tolontan. Sper oricum ca aceste tentative timide ale lui Grecu sa duca intr-un final la niste articole demne de citit.
    Cu Luchianov asta al tau ai cam dat-o in bara dupa mine el in genere nu prea merita sa participe la aceasta gala dat fiind faptul talia competitiilor la care el se face remarcat. Am impresia ca asta si la 50 ani doar la universiade o sa participe.

    RăspundețiȘtergere
  21. ...ori Sandule ai vazut cumva o minge la fileu dupa aceast eveniment...am impresia ca de mult ashteptai un motiv ca sa aduci critici acestui minister. Fair-play-ul in politica e un pic altfel decat cel din sport Sandule...

    RăspundețiȘtergere
  22. ca antrenor as spune unde sa cintat imnul Moldovei si cite tati lau auzit 1 universiada lumii 2009 6300 sportiv 2700 antrenori 1300 arbitri 142 tari participante .apoi cine este sportivul anului 2009 cui isa cintat imnul Moldovei .ori sa ridicat pe podium si saluat medalie de locul 2 - 3 fara imn

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune