Bătălia portarilor

Cred că echipa națională are cel mai simpatic grup de antrenori din 94 încoace. Păcat că mandatul acestora expiră în toamna care vine. Sper că își vor prelungi contractul cu FMF pentru că niciodată până acum echipa națională nu a mai fost atât de deschisă pentru suporterii ei. Și toate acestea se întâmplă grație selecționerului Balint, dar și secunzilor săi, Testimițanu și Bogdan, foști jucători care au avut ocazia să trăiască din interior în altă lume a fotbalului, una fără prejudecăți și complexe.
foto: sports.md
Drept dovadă este și acest turneu organizat de Adrian Bogdan, antrenorul de portari al naționalei, în premieră în Moldova, la care vor participa cei mai valoroși portari din campionatul intern. ”Bătălia portarilor” se numește turneul, care se pare că va avea un impact mult mai mare decât mi-am imaginat acum o lună când am auzit prima dată despre ideea lui Bogdan. 
Din ce a spus organizatorul, la competiție vor participa aproape toți portarii din Divizia Națională, inclusiv Calancea de la Zimbru sau Melenciuc de la Sheriff. Pe toți îi așteaptă cadouri: tricouri și mănuși de portar de la firme celebre. Din ce știu, astfel de turnee se organizează și în cele mai tari campionate din lume, inclusiv în Spania. Nu am văzut, dar sper că Iker Casillas e campion și acolo :)
Așadar, Adrian Bogdan promite show total, cu majorete și foste vedete ale fotbalului în calitate de oaspeți de onoare, luni, 9 mai, de la ora 10, la Complexul Sportiv Buiucani (terenul de la Sculeanca). Veniți.

Comentarii

  1. Venim, dar cam ii devreme) Cit va costa biletul, nu esti la curent?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu, dar cred ca e acces liber, fara bilete

    RăspundețiȘtergere
  3. salut
    conkursul consta in lovituri din poarta in poarta,din 2 atingerii a balonului si cine bate mai multe goluri in 2.30 minuti ala kistiga.e interesant joaca asta noi jukam demult asa joaca

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune