Cum m-am lăsat de fumat

De 2 luni nu mai fumez! Mai exact de 65 de zile. De fapt, ultima ţigară am tras-o pe 3 septembrie, când deja începeam să cred că pot scăpa de acest viciu. Acum sunt sigur că am scăpat. Până să vă spun metoda mea prin care am reuşit imposibilul (aşa credeam la un moment dat), am să fac o scurtă incursiune în istoria vieţii mele de fumător. 
 Aşadar, am dat de gustul ţigării pe la sfârşitul anului 1994, după 2 luni de facultate. Nu eram dependent. Mi se părea că sunt mai matur atunci când fumez. La început au fost President, apoi L&M. La sărbători fumam Marlboro, care erau cele mai scumpe, 3 lei pachetul. Uşor-uşor, în 3 ani m-am făcut fumător. Când m-am trezit era deja târziu. Dar înţelegeam că trebuie să renunţ. Şi mi-am stabilit o dată: 1 septembrie 1998, după încheierea campionatului mondial din Franţa. Zis şi făcut. M-am lăsat de "satană" (cum zice un prieten), însă doar pentru un an. Începusem să lucrez în televiziune, la ştiri. Regimul infernal şi stresul, dar şi faptul că în jurul meu erau toţi fumători m-au făcut să revin la vechiul obicei prost. După aceea au mai fost câteva tentative, fiecare dintre ele durând maxim 3 săptămâni. Degeaba. Până acum 2 luni.
De fapt, totul a început în iarnă. Eram în Antalia alături de echipele moldoveneşti aflate în cantonament. Într-o zi l-am văzut pe Igor Dobrovolski cu o ţigară care parcă ardea, dar nu ardea. L-am întrebat ce-i asta? Era o ţigară electrică. Mi-a spus atunci că datorită ei reuşeşte să nu fumeze acasă, iar asta era cel mai frumos lucru pentru el care avea copil mic. Atunci mi s-a părut o prostie. Mai ales preţul (mi-a zis Dobrovolski că a dat 100 de dolari pe o ţigară). Însă cu trecerea timpului, căutând soluţii cum să scap de fumat, am observat multă lume în localurile din Chişinău fumând ţigări electrice. Şi mi-am zis că trebuie neapărat să aflu mai multe despre ele, mai ales că între timp l-am văzut şi pe prietenul meu, Miroslav Primovici, fumând aburi după mai bine de 20 de ani de tutun. Am apelat la fratele google şi el mi-a spus atâtea încât am început să cred că anume ţigara electrică este salvarea mea. 
M-am interesat ce marfă de acest gen este în Chişinău. Nimic bun. Doar ce-i mai ieftin şi mai puţin calitativ. Am decis atunci să fac o comandă de la Moscova, direct de la importatorul oficial al unei firme, Denshi Tabaco, considerată una dintre liderele mondiale. Preţul de 100 de dolari care mi se părea o nebunie... s-a transformat în 160 cât ai clipi din ochi. Toate acestea după ce am studiat vreo 2 săptămâni ce-i asta o ţigară electrică şi pentru ce să dau atâţia bani. 
Acum, după 2 luni, mă simt ca la 17 ani. Probabil mai mult din simplu motiv că realizez cât de mult înseamnă pentru mine că am scăpat de fumat. Mai savurez din ţigara electrică, bazată pe arome de diferite gusturi. Arome care se transformă în aburi, pe care nu este neapărat să-i inspiri. E un fel de narghilea purtătoare (кальян în rusă). Numai că e mult mai fain. Cel puţin eu o savurez cu plăcere. 
Cel mai important pentru mine este că NU mai doresc să fumez, chiar şi atunci când stau într-o companie de fumători. Cei care sunt dependenţi de ţigara obişnuită ştiu despre ce vorbesc. De asta am vrut să mă împărtăşesc cu toată lumea care vrea să scape de fumat, dar nu găseşte calea cea mai uşoară. Ţigara electrică. Aşa m-am lăsat eu de fumat.

P.S. Acesta NU este un material publicitar. Este purul adevăr. Cei care mă cunosc pot confirma.  

Comentarii

  1. -Sandu, ai pe cineva la Moscova care sami aduca si mie o tigara de asta? Eu m-am uitat pe pagina lor si vreau. Am mai citit si eu in google ca si tine ))))
    Ajutama te rog daca poti

    RăspundețiȘtergere
  2. de aia nu e bine nici sa incepi a fuma...
    exista gume de mestecat ce te pot ajuta sa te leshi de fumat in maxim o luna...am auzit ca se vind si in Moldova

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari, Domnule Grecu ! Ma bucur mult pentru dvs. Keep going :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Vio, mie mi-a trimis-o sora mea. Dar o sa ma interesez si o sa-ti spun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am comandat-o direct de la importator. Intr-adevar prin intermediul surorii mele. Poti insa sa faci comanda si la Chisinau. Iata nr de mobil: 069 523 359

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune