Ultima lună a lui Balint la națională. Cine îi ia locul, Testi sau Curtic?
foto: Ivan Goncearuc Contractul lui Gabi Balint la naționala Moldovei expiră de astăzi într-o lună. Adică pe 31 decembrie. Balint însă va veni pe 5 decembrie la Chișinău pentru a discuta cu Federația o posibilă prelungire a contractului. Până la Revelion el își va ridica salariul, chiar dacă nu face nimic timp de 2 luni. Faza cu salariul rămâne la discreția lui Balint. Dacă pleacă, ar fi onesc totuși să renunțe și la banii pentru ultimele 2 luni de contract, timp în care n-a avut treabă cu naționala. Nu vreau să fac acum o analiză a activității lui Balint la națională, deși poate era cazul. Las asta pentru fiecare în parte. Oricum mie mi-ar fi foarte greu pentru că personal l-am simpatizat pe Balint pentru felul în care a știut să colaboreze cu presa. Pentru asta chiar aș vrea să-i mulțumesc și să-i îndemn și pe ceilalți antrenori să ia exemplu de la el. Din păcate, rezultatele, principalul pentru care a fost adus aici, lasă mult de dorit. Iar asta, împreună cu selecția pe aloc...