Zimbru în prăpastie. Material pentru Nicolae Ciornîi

Adevărata problemă a fotbalului moldovenesc NU e circul pe care îl face Chiselev. Fostul patron de la Olimpia ne-a obișnuit cu declarații aiurea-n tramvai încă de la apariția sa în fotbal. Cu asta ne distrează și la plecare. Iar acest circ făcut de regele șireturilor ne sustrage atenția de la starea jalnică în care a ajuns cel mai iubit club din Moldova - Zimbru.

De câțiva ani Nicolae Ciornîi caută cui să paseze clubul. Indiferent cum, doar să nu mai aibă cheltuieli cu echipa. Acest lucru nu se întâmplă din cauză că Ciornîi nu ar mai iubi fotbalul sau că n-ar mai avea bani. Ci din motivul că este într-atât de dezamăgit, încât a ajuns la limita disperării. Cum el, care câștiga tot în anii 90 și era pe post de rege al fotbalului moldovenesc, chiar peste președintele Federației, el, Nicolae Ciornîi a ajuns în situația să se zbată la mijlocul clasamentului, privind în spate la Orhei sau Ghidighici?

Ciornîi aruncă toată vina pe Federația de fotbal, care în opinia lui ar stopa intenționat Zimbru din drumul spre glorie. Această idee i-a fost atât de adânc implantată în subconștient de către angajații clubului, încât chiar și o personalitate ca Ciornîi a ajuns să fie ridicol. Spun asta pentru că Ciornîi nu mai vede că problema e de fapt în conducerea clubului, nu în altceva.

De când a plecat Semion Vainberg, Zimbru n-a mai câștigat niciun titlu. Camerzan, Curtianu, Cecetov, Juravel, Șișhanov, Oprea - n-au reușit nimic altceva decât să ducă Zimbru spre anonimat. Prin incapacitatea lor de a conduce un club de fotbal, prin interesele personale care au privalat asupra celor de club, prin neștiință, prin analfabetism managerial - toți acești conducători care s-au perindat pe la Zimbru în ultimii 12 ani n-au făcut altceva decât să-l prostească pe Ciornîi că nu ei sunt manageri proști, ci Federația ar vrea rău clubului.

Domnule Ciornîi, cu tot respectul, îmi permit să vă sugerez în calitate de microbist, care urmărește ceea ce se întâmplă la Zimbru dintr-o parte, fără a avea vreun interes sau altul: scăpați de conducătorii-păpușe (rude, prieteni, lingăi) și aduceți manageri profesioniști măcar pentru câțiva ani, astfel încât subalternii lor să învețe de la ei și să revitalizeze Zimbru. Numai angajând manageri de calitate veți avea rezultate și veți recăpăta dragostea față de Zimbru, clubul care v-a adus atâtea satisfacții, atât dvstră, cât și zecilor de mii de admiratori ai echipei fanion a țării.  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune