Scandal monstru la Rapid Ghidighici. Jucătorii vor să boicoteze ultimele 2 meciuri de campionat. Ostap și Belardelli în război

Jucătorii de la Rapid Ghidighici nu şi-au primit de câteva luni salariile şi au fost la un pas să boicoteze un meci din campionat. Preşedintele Belardelli spune că toate datoriile îi aparţin lui Victor Ostap, iar Ostap a declarat că nu are de gând să plătească niciun leu.
"Băieţii au refuzat să joace până nu vor fi plătite datoriile, dar, totuşi, în ultimul moment, băieţii au ieşit la meci. Conducerea clubului, nu vreau să dau nume, trebuie să-şi facă datoria. Asta e de bun simţ. Dacă nu-l au - asta este", a declarat jucătorul Rapidului Anatol Doroş.

Preşedintele clubului, italianul Pietro Belardelli, spune că va achita doar salariile de pe timpul mandatul său, iar toate datoriile anterioare îi aparţin fostului preşedinte şi actualului patron, Victor Ostap.

"Noi am discutat această situaţie cu băieţii. Este problema fostei conduceri. Deci, fostul finanţator trebuie să achite salariile", a afirmat Belardelli.

"Eu sunt pentru ca echipa să fie desfiinţată cu astfel de parteneri. Le-aş spune, măi, băieţi, nu ieşiţi la două meciuri, am închis echipa şi la revedere, fraţilor! Eu nu plătesc datoriile. Voi aţi îngropat echipa. Aş prefera mai bine ca la Iskra, decât cu aşa finanţatori care au venit cu nişte finanţări stranii", a declarat Ostap.

Italianul Pietro Belardelli a acceptat funcţia de preşedinte a clubului Rapid Ghidighici în luna martie. Tot atunci, acesta a anunţat că va gestiona echipa, însă va începe finanţarea doar din sezonul viitor.
sursa: Publika TV

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune