Frumoșii nebuni ai fotbalului

foto: Vadim Caftanat
Cine este Jurgen Klopp cred că toată lumea știe. Antrenorul unei echipe, Borussia Dortmund, care a făcut performanță uluitoare cu jucători necunoscuți. Este un nebun al fotbalului. La fel cum este și Igor Dobrovolski. Antrenorul Verisului n-a făcut ca unii care au plecat și au aruncat cu noroi în clubul care l-au hrănit. Pentru că Dobrik, indiferent cât de nebun ar fi, are caracter. Ceea ce nu pot spune despre unii indivizi avizi de popularitate. 

Cineva mi-a propus să comentez niște comentarii de pe un sait aflat în prag de desființare. Nu vreau. Îi compătimesc pe acei oameni care rămân fără bani în zilele noastre. Într-adevăr e greu. Dar să renunți la demnitate... o înțeleg și pe asta. Mai greu îi înțeleg pe cei care au de toate, dar își fac singuri probleme, își crează dușmani din nimic. Au bani, dar nu au valoare morală. Într-o societate în care oricine poate ajunge la putere peste noapte e bine să rămâi om.

Revenind la frumoșii nebuni ai fotbalului, aceștia fac declarații incendiare, dar acestea sună la fel de frumos ca valoarea celora care o spun, chiar dacă pe undeva aceste declarații par uluitoare, ele nu jignesc. 

"Dacă echipa Barcelonei din ultimii patru ani ar fi fost prima pe care o văd jucînd, cîştigînd liniştit cu 5-0, 6-0, m-aş fi apucat de tenis.” Astea sunt vorbele lui Jurgen Klopp. Tot el spune despre englezi că aceștia conduc pe partea greșită a drumului. Cât de frumos sună, fără a ofensa, dar totodată îi agață. Diferit de cei care vorbesc mereu despre kolhoz (locul de unde au venit și pe care îl regretă cu nostalgie). Intenționat nu le dau numele, pentru că nu merită să le fac publicitate.

Klopp spune despre Ferguson că ”a lucrat timp de 20 de ani cu Ryan Giggs, iar cînd Giggs îi aude numele nu vomită. Ăsta este cel mai bun lucru pe care îl poţi face în viaţă. În fiecare zi, în fiecare an, toată această comunicare... Cunoşti totul despre acest tip şi încă vă simpatizaţi.” Și asta chiar dacă l-a admirat tot timpul pe Arsene Wenger.

Și la final, tot Klopp a menţionat că i-ar plăcea să-l antreneze pe suedezul Zlatan Ibrahimovici. "Ne-am înţelege. Jucătorii nebuni mă iubesc, dar nu ştiu de ce".Îți spun eu de ce: pentru că și tu, Klopp ești un nebun. De asta te iubesc. Un frumos nebun al fotbalului, fără de care acest joc n-ar fi ceea ce este - cel mai uimitor fenomen al omenirii. Așa se explică atașamentul jucătorilor față de un antrenor care nu mai este la echipă de 5 luni...

Notă: replicile antrenorului german au fost preluate de pe gsp.ro

Comentarii

  1. Frumoasa comparatie! Este o realizare considerabila pentru Veris, odata cu numirea lui Dobrovolschi. Cu toate ca, cu Kloop sunt deacord in toate declaratiile cu exceptia Barcei, prietenii stiu de ce..... In rest, sper ca "Printul" sa se dedice muncii, dupa cum o face toata Administratia!!!
    P.S. B

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune