Vin rușii. Euro 2016

Rusia, Suedia, Austria, Muntenegru și Liechtenstein sunt adversarii Moldovei în preliminariile Euro 2016. Este o grupă de o dificultate medie, așa cum scriam ieri. Cu regret, pentru Moldova o grupă medie înseamnă șanse minime de calificare. 

Greu de crezut că vom împiedica Rusia, dar și Suedia care vor lupta pentru supremație. Sunt 2 echipe care ne-au spulberat pe unde ne-au prins. Ne sunt net superioare la fotbal și din păcate nu ne putem bate cu ele. Asta înseamnă că putem uita de primele 2 locuri din grupă care dau automat un loc la Euro.

Locul 3 e și el foarte departe. Austria și Muntenegru sunt 2 echipe cu jucători top-class. Să nu ne îmbătăm cu apă de ploaie după acel 5-2 din preliminariile trecute contra muntenegrenilor, care erau demoralizați după ratarea calificării în Brazilia. Să vedeți ce ne fac ăștia chiar în primul meci din preliminarii...

Sigur, putem lua puncte atât de la iugoslavi, cât și de la austrieci (Viorel Frunză i-a bătut odată acum 10 ani), dar va fi foarte dificil. Maxim la ce putem spera în această grupă este un loc 4, în cazul în care vom avea o evoluție peste medie, dar și adversarii direcți vor juca sub nivelul lor. 

Pronostic real: locul 5, cu 8 puncte. 
Pronostic posibil: locul 4, cu 12 puncte.

Vezi calendarul meciurilor:

Luni, 8 septembrie 2014
Rusia – Liechtenstein (ora 19.45), Austria – Suedia, Muntenegru – Moldova (21.45)

Joi, 9 octombrie
Liechtenstein – Muntenegru, Moldova – Austria, Suedia – Rusia (21.45)

Duminica, 12 octombrie
Austria – Muntenegru,  Rusia – Moldova (ora 19.00), Suedia – Liechtenstein (21.45)

Simbata, 15 noiembrie
Austria – Rusia, Moldova – Liechtenstein (19.00), Muntenegru – Suedia (21.45)

Vineri, 27 martie 2015
Liechtenstein – Austria, Moldova – Suedia, Muntenegru – Rusia (21.45)

Duminica, 14 iunie
Liechtenstein – Moldova, Rusia – Austria (19.00), Suedia – Muntenegru (21.45)

Simbata, 5 septembrie
Rusia – Suedia (19.00), Austria – Moldova, Muntenegru – Liechtenstein (21.45)

Marti, 8 septembrie
Liechtenstein – Rusia, Moldova – Muntenegru, Suedia – Austria (21.45)

Vineri, 9 octombrie
Liechtenstein – Suedia, Moldova – Rusia, Muntenegru – Austria (21.45)

Luni, 12 octombrie
Austria – Liechtenstein, Rusia – Muntenegru, Suedia – Moldova (19.00)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune