De ce plângea bunelul

Când eram mic tătuca Nică întotdeauna făcea sonorul la maxim atunci când la radioul de perete din veranda casei mici se auzea cântând Nicolae Sulac. Și de fiecare dată cânta și el împreună cu irepetabilul artist. Îi știa toate melodiile pe de rost. Și de fiecare dată la final plângea. 

Sunt 10 de ani de când nu-i zi să nu mă gândesc la el. Sunt 10 ani de când nu mai este printre noi. Tătuca Nică. De fiecare dată când mă gândesc la el îmi dau lacrimi. Cel mai greu este drumul spre casa părintească, pentru că de fiecare dată, nu știu de ce, îmi vine în cap gândul că mă duc în sat, iar acolo nu mă mai așteaptă tătuca meu.  

Pe un stick, în mașină, printre alte câteva zeci de interpreți îl am și pe Nicolae Sulac. Nicodată însă nu am putut să ascult toate piesele lui până la capăt. Mereu mă opream la melodia ”Când tata va veni”, pe care nu am avut niciodată puteri să o ascult până la capăt pentru că mă pufneau lacrimile. Până azi, când am ascultat piesa de câteva ori. Abia acum înțeleg de ce plângea bunelul.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune