Banii din drepturile TV. Cât ar putea câștiga echipele moldovenești

Azi am aflat că cele mai interesante meciuri din Divizia Națională sunt transmise de un post TV de peste hotare. Este vorba de Canalul ucrainean Sport1, care se retransmite în alte 14 țări. 

Eu nu am acest post acasă. Dar oamenii care au urmărit meciuri în direct au apreciat asta. La Federație mi s-a confirmat că sunt transmisiuni în regim de testare și că partida Milsami - Petrocub 0-3 a fost al treilea meci din Divizia Națională transmis de Sport1. Totodată, responsabilii de la FMF promit că în viitor vor anunța și microbiștii despre aceste transmisiuni.

O direcție corectă, începută de FMF la startul acestui sezon pe paginile online ale Forului fotbalistic de la Chișinău. Dar care, treptat, va trece pe TV. Mă refer la transmisiuni cu un calificativ pozitiv, cu 4 camere, comentator și reluări. 

De ce spun că este un proiect necesar? Pentru că în toată lumea bună cei mai mari bani în fotbal se câștigă din drepturile TV. Sigur, noi încă suntem departe de asta, dar de la zero au început toți. Deci trebuia și noi într-o zi să începem, ca într-o altă zi să putem vinde acest produs al nostru, numit fotbal. Pentru că nu putem să vindem o pereche de pantofi dacă îi ținem ascunși în cutie. Lumea vrea să-i vadă cum arată, să-i măsoare, apoi să-i cumpere. La fel e și cu fotbalul. Ca să-l poți vinde - trebuiește arătat lumii. 

De aceea consider investiția FMF corectă și în beneficiul cluburilor. Chiar dacă unele cluburi încă nu înțeleg asta. Sau înțeleg, dar preferă câștigul imediat, în detrimentul viitorului. Aceste persoane care gândesc astfel sunt cele de la echipe de moment, pe care nu le interesează o dezvoltare pe termen lung și trăiesc doar cu ziua de azi. Iar asta deja nu e corect, dacă vrem să avem fotbal de calitate și cu tradiții așa cum vedem la casele mai mari. 

Anglia a vândut drepturile TV pentru Premier League, perioada 2019-22 pentru 5 miliarde de euro! Această sumă constituie 46% din toți banii pentru televiziuni. Pentru comparație, cu 20 de ani în urma, procentul era de doar 11 la sută. Același fenomen s-a înregistrat și în Spania, mai ales în ultimii 7 ani. Italia completează podiumul la capitolul venituri din drepturi TV. 

Din cele 20 de cluburi din Premiere League, 19 încasează sume de peste 100 de milioane de euro doar din drepturile TV.

Sigur, noi suntem la ani lumină de ei. Și încă vom mai fi. Dar odată ce am mișcat carul din loc putem spera că într-o zi vom vinde și noi. Ceea ce nu s-ar întâmpla niciodată dacă n-am transmite meciurile. 

Și pentru că suntem mici să ne comparăm cu cei mai mici. De exemplu Olanda, unde joacă 2 moldoveni, Coșelev și Damașcan. Liga olandeză are contract semnat pe 12 ani cu o companie, care se ocupă de transmisiuni tv, contract scadent în 2025. Olandezii spun că au greșit că au semnat pentru o perioadă atât de lungă. Dar asta e, trebuie să respecte înțelegerea. Iar cluburile încasează anual, în funcție de locul din clasament suma totală de circa 80 de milioane de euro. Campioana ia 10 milioane, iar celelalte echipe, în descreștere, până la 2 milioane anual pentru formația care retrogradează. 

În România sunt circa 25 de milioane de euro pe an, care se împart la 14 echipe. În funcție de poziția în clasament cluburile românești câștigă din drepturile TV de la un milion până la 3 milioane anual. 

Noi dacă vom ajunge să luăm măcar 10% din această sumă, cluburile vor putea să se autofinanțeze. Iar cu ceva venituri din publicitate, sponsorizări și un pic de la patroni, ar putea ajunge la un buget decent, care să le permită cel puțin o participare onorabilă în cupele europene, care din nou aduc bani buni cluburilor moldovenești. Dar acesta este deja un alt subiect, pe care o să-l abordez în viitor.  

Comentarii

  1. Totusi de ce s-a ales Sport 1 .Sunt de parerea ca ar trebui de ales un canal autohton cu comentatori autohtoni chiar daca nivelul lor este mult mai slab ca a celor de la Sport 1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate cunosc FMF le-a proprus iarna trecuta gratis tuturor televiziuniulor moldovenesti, dar toti au refuzat. In primavara au aparut doritori, dar deja nu mai era gratis...
      Tot corect. Procesul a demarat. Acum urmeaza cizelarea produsului, apoi vinderea lui

      Ștergere
  2. Canalele autohtone cer peste 10k € per meci :) Ca sa filmeze ei si sa transmita live ;) In loc sa vinzi tu cumperi :)

    P.S. Radu priveste un meci ai ai sa vezi ca comemteaza comentatori autohtoni ;) Iar cei de la sport 1 preiau doar imaginea ;)

    Sport 1 a dat bani pentru a arata acele 3 meciuri :) Sa zicem in jur de 20k $ per meci

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sânge de sclav. Despre Moldova - Franța 1-4

Scandal la Națională! Liderii nu-l mai vor pe Spiridon

Scandal imens la Națională. 2 jucători refuză să mai joace pentru Echipa Țării