Muntenegru. Jurnal de călătorie. Partea I

tui-travelcenter.ro

De câțiva ani aveam gânduri să facem o călătorie prin țările din fosta Iugoslavie. În primul rând în Croația și Muntenegru, despre care am citit lucruri frumoase pe net. Vara trecută mi-am făcut traseul, am adunat informația necesară de pe blogurile de călătorii, însă... n-am mai plecat.

Abia după ce iarna trecută am descoperit cât de frumoasă este Polonia iarna, la sud, am zis că merită să vedem locuri noi, oricât de mult ne-ar place litoralul în Italia și Franța. Așa am ales Muntenegru. Nu înainte de a face o comparație de prețuri la cazare pe Booking. Am văzut că în Muntenegru cazarea este aproape la fel de ieftină ca în Bulgaria, mai ieftină decât în România și mult mai ieftină decât în Grecia și Croația. Deși diferență de peisaj între Muntenegru și Croația nu există. 

Am ales un traseu mai lung cu 200 km, care ne-a permis să evităm colțul de Bulgarie, pe care trebuia să-l intersectăm pe cel mai scurt drum, dar și Kosovo, despre care am citit că ar fi o țară nesigură. În schimb acest traseu, lung de 1500 km, ne-a permis să vedem Cazanele Dunării și statuia lui Decebal, care a fost sculptată direct în stâncă acum 20 de ani și care ar fi costat circa un milion de euro.

Am pornit din Chișinău la 5 dimineața, prin vama Leușeni. Prima oprire am făcut-o la București, magazinul Decatlon, de unde am făcut ultimele cumpărături pentru mare și unde l-am întânit pe prietenul Adi Dobre. Acesta ne-a sfătuit să ne cumpărăm neapărat papuci pentru apă, deoarece printre pietrele Adriaticei de est sunt foarte mulți arici de mare. Zis și făcut. 

După jumătate de oră la magazin am pornit mai departe. Centura Bucureștiului, direcția Pitești. Drum impecabil. Autostradă. Am parcurs-o dintr-o răsuflare. În general, drumul prin România a fost neașteptat de liber, comparativ cu aște dăți. Dar totuși greu. După ce am trecut de Pitești, direcția Craiova, am oprit să mâncăm la un local de pe marginea drumului. N-am reținut denumirea, dar porțiile erau foarte mari. Și gustos. Ne-au păcălit puțin la preț, dar am zis că dacă tot am plătit cu cardul, să fie asta în loc de bacșiș. 

Am ajuns la Orșova în jurul orei 19. Am traversat orășelul, micuț, cu drumuri înguste și serpantine prin munte. Statuia lui Decebal este la câțiva km după Orșova, între satele Eșelnița și Dubova, mai aproape de ultimul. Este amplasată într-un golfușor micuț, care vine din Dunăre, iar cele mai bune poze se fac de pe podul care traversează acest golf.  

Noaptea am stat în Orșova, într-un apartament cu 3 camere, rezervat pe Booking. Preț: 35 euro. Foarte fain, cu vedere la Dunăre, chiar dacă nu era în prima linie, oricum râul se vedea de la etajul 4. Gazda, un bătrânel de vreo 70 de ani, foarte amabil, mi-a spus că a fost o dată, cândva demult la Chișinău, unde s-a îndrăgostit de o basarabeancă, dar nu mi-a mai spus cu ce s-a terminat idila.  

A doua zi, la 7 dimineața am pornit spre Belgrad. Am făcut plinul în România, unde benzina costa circa 1,2 euro, cu 12 cenți mai ieftin decât în Serbia și Muntenegru, unde prețul era fix, la toate benzinăriile: 1,32 euro. Ne-am întors câțiva km, spre Drobeta - Turnu Severin, dar n-am ajuns în oraș, pentru că am trecut vama pe podul numit Porțile de Fier. Trebuie să fii foarte atent, pentru că vama aproape că nu se observă. Este amplasată chiar lângă drumul principal, parcă ar fi o benzinărie. 

În fine, am trecut Dunărea, iar partea cealaltă ne aștepta vama sârbească. La ambele vămi nu erau decât 2-3 mașini, care au prezentat doar actele, fără verificări. Vameșii nici măcar nu au ieșit din căsuță. În câteva minute, ”drum bun!”. Și am intrat în Serbia. Prima dată. Impresia din start - drumuri ca în Moldova. După ce am mers o parte din Cazane pe drumuri românești, impecabile, am ajuns în Serbia, care ne-a întâlnit cu drumuri nemarcate și neîngrijite. 

În schimb Cazanele Dunării din Serbia se văd altfel: peisaje minunate. Peste câteva zeci de km drumul începe să prindă și el viață. Parcă e tot mai îngrijit. Parcă revenim la civilizație. Mergem aproape 100 km de-a lungul Dunării, prin munți. Senzații de nedescris. La un moment dat am oprit și am zis să căutăm o cazare, ca să mai zăbovim măcar o zi la Dunăre. Cabane erau destule, Și foarte mulți pescari, cu bărcile. E raiul pescarilor.

 Pe la ora 11 am ajuns la Belgrad. Oraș mare, pe care l-am traversat. Le-am promis copiilor că mâncăm la un fast-food. Și am oprit la un mall din marginea capitalei sârbești. Prețuri la haine pipărate. La fel și la mâncare. Dar nu aveam timp de plimbări. Mai aveam drum lung și greu până în Muntenegru, unde ne-am propus să ajungem în aceeași zi.

A doua parte o găsiți AICI.