Cea mai mare victorie a FMF: Lecții de fotbal în școli

Știrea despre decizia Ministerului Educației de a introduce lecții de fotbal în școli a fost și încă mai este știrea cu cele mai multe comentarii pozitive la un material despre fotbalul moldovenesc din ultimii câțiva ani! Majoritatea oamenilor care au reacționat au susținut ideea Federației de fotbal, care a făcut un pas foarte important spre realizarea noii Strategii: accentul pe copii.

Aș spune chiar mai mult, această decizie a Ministerului de a include fotbalul în programul școlar la insistența FMF - este cea mai mare victorie a Federației Moldovenești de Fotbal de la înființarea ei.

O victorie, care va sta la baza formării adevăratei Școli moldovenești de fotbal. Pentru că urmează următorul pas pe care îl va face Federația: crearea claselor specializate de fotbal. Apoi etapa finală, crema de pe tortă - Academiile de fotbal.

Dacă Federația va reuși să implementeze acest program în întregime, fotbalul moldovenesc va ajunge în 15-20 de ani acolo unde nici n-am visat. Sunt absolut convins de asta. Pentru că micile detalii din acest program, gen școlarizarea celor mai buni antrenori de copii la Academii de top din Europa sau instruirea antrenorilor de copii de antrenori de la Academiile de top din Europa, au dat roade peste tot. La fel și selecția naturală la copii, pe bază de talent, nu de interes. Și multe alte mici, dar extrem de importante detalii, colaborate cu etapele din noua Strategie a FMF, ne vor duce acolo, în lumea fotbalului adevărat.  

Dar pentru asta trebuie de muncit enorm. De schimbat modul de gândire și de percepție a fotbalului. Și de avut răbdare. 

Cu siguranță voi mai reveni la acest subiect.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune