7 lucruri înainte de meciul secolului

 Revin pe blog de fiecare dată atunci când consider că am ceva important de spus. Voi fi laconic.

1. Cu siguranță, aceasta este Generația de Aur a fotbalului moldovenesc, pentru că are cele mai mari realizări din istoria Naționalei!

2. Să ajungi cu Naționala de FOTBAL la un turneu final al unui Campionat European este ca și cum ai lua vreo 11 titluri mondiale la o probă de sport individuală. Iar Naționala noastră de fotbal este la o singură victorie distanță de această performanță URIAȘĂ!

3. Indiferent cum se va încheia această campanie pentru noi, vreau să mulțumesc acestei ECHIPE minunate alcătuită de Sergiu Cleșcenco pentru toate momentele deosebite pe care ni le-a dăruit în acest an. 

4. Publicul din tribune a fost MINUNAT aseară, în meciul cu Albania! Mulțumesc! Anume așa trebuie să susținem echipa noastră, mereu!

5. Maia Sandu a fost în tribune, în premieră, la un meci al Echipei Țării pe care o conduce. Din imaginile pe care le-am văzut se pare că i-a plăcut. După meci a mers la vestiare și i-a felicitat pe jucători. E un gest normal, pe care aș vrea să-l văd de fiecare dată, chiar și la înfrângeri. Contează.

6. Urmează meciul secolului cu Cehia, în deplasare. Suntem conștienți că cehii sunt valoric peste noi. Dar fotbalul de asta e frumos, pentru că e imprevizibil. Iar dacă vom lupta cu inimă și cu dăruire totală putem învinge. Putem intra în istorie!

7. Hai, Moldova! Forza, tricolori!!! 




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune