sâmbătă, 28 februarie 2009

Ceea ce nu opreşte legea, opreşte bunul simţ

Omar Lorenzo Devanni a înălţat intenţionat, zmeul în marea finală a campionatului columbian din 1966. Nu putea transforma un penalty inventat!

Cutremur? Nu, Doamne fereşte, deşi la 500 de metri de “epicentru” capacul sticlei de bere sare singur, de la trepidaţii. E vara lui ‘66, Bogota, Columbia, cazanul “El Campin” dă în clocot, cu 40.000 de suflete în el. Se joacă marele derby, Independiente Santa Fe cu Millionarios, finala campionatului. “Pasiune” ori “orgoliu” sînt cuvinte mici. Dacă aprinzi un chibrit, bubuie tot, doar e America de Sud, nu? Derbyuri dintr-acelea ce se dispută cu săbiile scoase din teacă, lîngă chipuri de oameni răi şi cu busuioc aghezmuit la jambiere.
Alfonso “Tunul” Cańon dă o pasă magistrală către argentinianul Omar Lorenzo Devanni, un fundaş de la “milionari” ajunge prea tîrziu, penalty clar şi…Fanii lui Independiente îşi freacă bucurosi palmele: execută “Deva”, golgeterul din 63 şi din 64 al campionatului, artileristul şef al actualei ediţii. Cum să rateze? Omul se îndreaptă spre minge şi trage, cu sete …..într-un nor.

“Azi, toţi se aruncă în bazin! Eu n-aş fi putut dormi!”
Ca în filme, dăm înapoi, cu încetinitorul. Mario Canessa e arbitrul care arată punctual cu var. Jucătorii lui Millionarios vor să-l strîngă de gît, omul împarte cartonaşe, aşa că nu e atent cînd cineva urlă: “Nu a fost penalty!” E zgomot, dar vocea se distinge clar: “Nu a fost!” Se întoarce şi-l vede pe Devanni. “Ce dracu, ăsta nu e de la Santa Fe?” “Juez, no fue penal!” Dar nu se mai poate face nimic. Carlos Antonietta e “delegatul” cu loviturile libere, “Minunea” Gamboa e specialistul de la 11 metri. Dar Omar nu vrea să audă. Se duce la ei şi le zice: “Eu vreau să ratez! Eu execut!” Să nu aud că nu v-am spus!” Ia mingea, o fixează la locul ei. Din tribune începe să se audă “Santo, Santo Dios…”. Dar omul înalţă zmeul. La 70 de ani, rememorează. “Cum puteam transforma un penalty ce nu fusese? Acum, dacă mă pui să-l execut, fac la fel. Tinerii de azi vorbesc de coduri nescrise, dar habar nu au ce e asta. Se aruncă, toţi, în bazin, şi cerşesc lovituri de la 11 metri. Eu n-aş fi putut dormi…”

“Poate m-ar fi omorît…”
Santa Fe a devenit campioană în acel an. A învins, finalmente, cu 3-1. Devanni a marcat…două goluri. “Îi anunţasem pe colegi că aşa voi face. Nu mi-au zis nimic. Mă gîndesc, însă, la fani. Dacă nu învingeam, ei, care aşteptau titlul de atîţia ani, poate că m-ar fi omorît…Bine că a ieşit bine”, surîde din biroul său de la etajul patru al unei companii de asigurări unde lucrează. Deasupra biroului, un citat din Seneca, arbitrul eleganţei.
“Ceea ce nu opreşte legea, opreşte bunul simţ”.

3 comentarii:

  1. Frumos. Aceeaşi părere am şi eu.
    Dispreţuiesc când fotbaliştii se aruncă pe jos pentru a cerşi şi un neimportant fault la mijlocul terenului, nu mai vorbesc de penalti. E chiar teatru azi în unele meciuri de fotbal.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este un material din seria de articole scrise de Catalin Oprisan de la GSP. Voi reveni si eu cu cateva postari de acest gen, din istoria fotbalului moldovenesc. Ceva din culise mai mult, ce nu a ajuns inca la urechile microbistilor. Sper sa nu plictisesc

    RăspundețiȘtergere
  3. cel mai spectacoloase caderi in careuri le fec englejii, ce tupeu mai au acesti "gentelimeni", urmati meciurile va veti convinge singuri

    RăspundețiȘtergere