duminică, 22 martie 2009

“Nadia!”

Istoria fotbalului moldovenesc

Stadionul „Republican”, amfiteatrul fotbalului moldovenesc, locul unde emoţiile dădeau în clocot, ca într-un cazan cu apă în fierbere, atunci cînd se jucau meciuri decisive pentru configuraţia clasamentului. Avea cine să aprindă spiritele. Unul dintre ei a fost Igor Nadein (foto 2007). Înalt, puţin pleşuv, bine legat fizic, pornit mereu pe discuţii cu arbitrii cînd ceva nu ieşea aşa cum interpreta el regulamentul, simte de minune pulsul tribunei şi devine foarte popular printre spectatori.
Flăcăul venit din Tula se bate până la epuizare pentru minge, se aruncă de foarte multe ori în atacuri disperate, fără sorţi de izbîndă de a intra în posesia ei şi faptul acesta cucereşte lumea. Cineva aruncă în derîdere, ironic, porecla “Nadia”, care se prinde. Tribuna o preia, începe să scandeze. Aclamaţiile ei îi dau forţe noi, nebănuite, “decarului” chişinăuian. Îl poartă spre goluri. Se agaţă de minge cu ultimele puteri, pătrunde în careul de pedeapsă, teritoriul unde s-a simţit întotdeauna ca peştele în apă, cade atins în disputa pentru balon de cineva dintre fundaşii adverşi. Cade secerat, mai dihai ca la teatru. Arbitrul indică ferm lovitură de la 11 metri. Execută Igor. Go-o-o-l!. Tribunele se ridică în picioare, aplaudă la scenă deschisă, sînt în delir. “Nadia!”, “Nadia!”, acesta-i cuvîntul, care erupe vulcanic din mii de piepturi.
În întreaga mea carieră de ziarist nu am văzut nici un jucător care să cadă mai convingător decît Igor Nadein în careul de 16 metri. A încercat în cîteva rînduri să-l imite Pavel Ciobanu, specula profesionist faulturile Claudiu Vaişcovici, venit de la Bucureşti la Nistru după “perestroikă”, dar nimeni nu a atins, în opinia mea, măiestria lui Igor Nadein. Important pentru el era să ajungă, să răzbată, cu mingea în careul de 16 metri. Restul ţinea deja de tehnică. O avea.
Am în faţă un “Sport-Expres” din octombrie 1996, nr.41, în care figurează şi clasamentul celor mai buni golgheteri din prima ligă a fotbalului sovietic. Vitali Razdaev de la Kuzbass Kemerovo este pe primul loc cu 216 reuşite. Pe locul 20 în top se situează Igor Nadein, care are la activ, conform publicaţiei, 78 de goluri marcate. Statisticienii moldoveni afirmă că a înscris 80 de goluri. Unele dintre ele au fost de o rară frumuseţe. Cel marcat cu un şut puternic de la distanţă echipei Spartak Moscova la Chişinău în turul campionatului din 1977 face parte din categoria lor.

Reacţia lui Igor Nadein după ce balonul poposeşte în plasa porţii este furtunoasă. Îşi smulge de pe el tricoul, părăseşte gazonul, flutură victorios tricoul pe pista de alergări în faţa tribunei guvernamentale, care exultă, aplaudă frenetic, împreună cu toţi suporterii. Nistru a învins în acel meci cu 3:2 după ce Igor Nadein a mai înscris un gol. Publicaţia “Futbol-Hokei” nu trece cu vederea ieşirea lui temperamentală. Îl face cu ou şi cu oţet, cere să fie pedepsit: “Nadein a ieşit de pe gazon pe piste şi a început să gesticuleze în stilul legendarului Pele…”.
Nu cunosc detalii despre comportamentul său după plecarea de la Nistru la Dnepr Dnepropetrovsk, Metallurg Zaporojie. Am impresia, însă, că a ţinut enorm la publicul chişinăuian, care l-a răsplătit ani de zile cu simpatie, aplauze. A simţit, a înţeles această atitudine şi a avut întotdeuana mari emoţii cînd a revenit deja în postura de antrenor pe “Republican”. La prima întoarcere l-am surprins tremurînd din tot corpul pe banca tehnică cînd, crainic fiind, am dorit să precizez numele de familie al unui jucător.
Nu se putea stăpîni. Faţa îi era albă ca varul, mîinile, picioarele erau cuprinse de un tremurici perpetuu, sesizat de mine în premieră la cineva. Am rămas pentru un moment înmărmurit. Mi-am dat seama mai tîrziu prin ce şoc, stres a trecut el, cel aplaudat de atîtea ori, aici, la scenă deschisă, fiind de data aceasta întîmpinat cu fluierături, huiduieli, ostilitate de mulţi spectatori. Nu-i venea să creadă urechilor, ochilor. A pierdut acel meci cu un sec, zdrobitor 0:3.
Chişinăul a însemnat, totuşi, ceva foarte drag, apropiat sufletului său, fiindcă a revenit ca antrenor și la Constructorul. Dar, ce greu i-a fost să se acomodeze cu noile condiţii. A plecat lăsînd în urma sa imaginea unui fotbalist, marcat de personalitate, mici bizarerii, caracteristice numai vedetelor ce au gustat din plin din dulceaţa aplauzelor tribunelor...

autor: Ion Robu
Sursa: Zimbru 47

3 comentarii:

  1. M-ai facut sa ma simt prost ca a fost fluierat...Dar la ce meci a fost?

    RăspundețiȘtergere
  2. e ca si in cazul lui Dobrovolschii, bun jucator, rau antrenor, imi cer scuze, insa nu toti pot sa devina antrenori, acest articol m-a facut sa gindesc asa, caci nu antrenorul e devina ca echipa pierde, dar noi suporterii tot timpul dam vina pe cineva, ca si in cazul de fata.

    RăspundețiȘtergere