miercuri, 6 mai 2009

Foamea din Leipzig

După ce am aplaudat la scenă deschisă victoria Argentinei în faţa Mexicului, am urmat cursa gării pentru a reveni la Berlin. Nu mă grăbeam prea tare. A doua zi eram liber pentru că am fost refuzat de organizatori să văd meciul Portugalia – Olanda. Mă gândeam să ajung cât mai rapid la gară dintr-un singur motiv: îmi era foame. Cum mâncarea din centrul de presă era al naibii de proastă (dacă şi eu spun asta, care nu sunt deloc alintat la mâncare), singura soluţie erau tarabele cu crenvuşte sau fast-foodurile din gară (foto).
Numai că, cum se întâmplă de obicei, socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Gara din Leipzig era neîncăpătoare. 40 de mii de oameni se grăbeau să prindă un tren care să-i ducă spre casele lor. Şi cum trenurile la Lepizig nu prea (frumos spus) respectă graficul, ca să-şi omoare cumva timpul, fiecare stătea la coadă după un hamburger. Trebuie să exagerez puţin ca să-mi expun indignarea faţă de cozile interminabile de la toate mesele cu mâncare, dar chiar n-am mai văzut aşa rânduri. Eram flămând rău şi nu ştiam de unde să apuc un loc ca să ajung să cumpăr ceva şi totodată să nu scap trenul. Într-un final, după o jumătate de oră de stat la coada care nu se mai mişca, am decis să renunţ. Mi-am zis că voi cumpăra o îngheţată din restaurantul din tren. Dacă nu, am doar două ore de mers până la Berlin, aşa că voi răbda.
Două ore am stat numai în gară. Cum anticipasem, cei din Leipzig au încurcat din nou rutele trenurilor la fel cum se întâmplase şi ultima oară când am fost aici. Mai întâi a venit poliţia şi ne-a scos pe toţi de pe platou pentru că, ziceau ei, trenul nostru vine pe altă linie. Apoi toţi cei ce plecau la Berlin au rupt-o la fugă înapoi. Prima dată stăteam bine acolo, ne-au dus în eroare poliţiştii. Cu mare greu am reuşit să urc în tren, dar peste câteva minute am coborât. Nu-mi venea să cred ochilor. Parcă mai văzusem aşa ceva cu vreo 12 ani în urmă, când eram student şi mergeam acasă cu trenul Chişinău – Ocniţa. Oamenii se călcau efectiv în picioare. Probabil atât mexicanii, cât şi argentinienii sunt obişnuiţi cu aşa ceva.
Nemţii, însă, au început să trâmbiţeze: trenul nu porneşte până când nu rămân doar cei aşezaţi pe scaune. Timp de o jumătate de oră au durat negocierile. Suporterii s-au lăsat convinşi abia după ce administraţia gării a promis încă un tren peste 15 minute. Nu mai contează că acesta a venit abia după o oră de aşteptare şi, în plus, nu mai era vorba de un tren accelerat, ci de unul simplu, urban. Am urcat într-un vagon plin de mexicani. Aveam impresia că sunt undeva prin Guadalajara. Ca în telenovelele cu Maria Lopez. Nu mai doream nici să mănânc, nici să beau. Singura mea dorinţă era să ajung la Berlin...
(fragment din cartea Povestea Unui Vis De Vară, dedicată turneului final al CM 2006)

9 comentarii:

  1. Daca vrei sa ma crezi, ti-am citit cartea dintr-o rasuflare. Se vede un stil al tau creat pe parcursul anilor de presa scrisa (te citesc de foarte mult timp). Si mi-am amintit de ioan Chirilă, ultima carte pe care am citit-o, semnată de maiestru a fost Argentina! (CM 1978).
    sandu vreu saţti mai zic odata un mare merci pentru că ai facut acea relatare şi nu ai lasat sa moara literatura sportiva de la noi, care si asa ramasese vaduvita dupa retragerea lui Efim Josanu.
    Portocala mea mecanica este altfel scrisa, intr-un stil mai strict, dar visul meu e sa merg la un turneu final sa fac o astfel de relatare si eu. În timpul turneului final Germania 2006 am publicat o serie de articole (sub forma de jurnal), dar aceasta era altceva.
    Bravo, inca odata, sper ca vom conlucra la mai multe proiecte de viitor, inclusiv cu ONG Free Football.

    RăspundețiȘtergere
  2. E un lucru normal sa ne sustinem, nu sunt atit de multi oameni care vor sa faca ceva in domeniul jurnalismului sportiv, in tara asta.
    Apropos, Sandu, ai fost director executiv la Besiktas?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sandu, unde as putea gasi "Visul unei nopti de vara", este la noi in vinzare? (Cartea ta, nu cea a lui Shakespeare ;) ). Merci

    RăspundețiȘtergere
  5. Aaaa n-am fost atent cu denumirea...Sorry pentru off-topic...

    RăspundețiȘtergere
  6. Besiktas s-a desfiintat la fel de rapid cum a si aparut. Am scris un material despre asta. Il gasesti aici:
    http://sandugrecu.blogspot.com/2009/01/adevrul-despre-fc-beikta.html


    Cartea POVESTEA UNUI VIS DE VARA o gasesti in toate librariile editurii Cartier

    RăspundețiȘtergere