duminică, 30 august 2009

Nu e Steaua

Steaua a pierdut derbyul cu Dinamo după un gol din ofside și din cauza gazonului prost. Nu prost, ci deplorabil. Cred că și la Drăsliceni gazonul este mai bun decât cel de pe stadionul din Ghencea.

Steaua a mai pierdut și din cauza rezervelor. M-am exprimat corect. Din cauza jucătorilor care au intrat la schimb și care nu au întărit echipa, ci din contră, au slăbit-o. Steaua nu are rezerve pe măsura titularilor. Iar cuplul de atacanți Capetanos-Surdu pur și simplu nu merge. Nu se înțeleg și cu asta basta. A, altceva e când joacă în atac Stancu și Surdu. Însă odată cu suspendarea lui Stancu, parcă a fost suspendat și Surdu.

Steaua a cedat pentru că n-a fost ziua ei. Nicoliță n-a făcut nicio preluare ca lumea, n-a dat nicio centrare bună și n-a tras niciun șut la poartă. Szekely nu se regăsește nici în acest sezon la Steaua. Mai bine pleca la Timișoara. Iar cei aduși în această vară, polonezul cu nume de cal și bulgarul de doi bani, nu sunt de Steaua. Aș spune că nu sunt nici de Suruceni.

În fine, Steaua a pierdut pentru că nu e Steaua. Nu mai este acea echipă de campioni și nu văd când ar putea să redevină ceea ce-a fost pe timpuri.

La meciul de la București au fost prezenți și doi reprezentanți ai echipei Sheriff Tiraspol. Cred în continuare că Sheriff poate lua puncte Stelei în Europa League. Mai mult decât atât, cred că Sheriff se va bate cu Steaua pentru locul 3 în grupă.



Preluare Video: www.blogdefotbal.com

4 comentarii:

  1. Da twente si fener sunt peste cele doua, iar sTeaua nu are un lider cum erau radoi, goian dica...doar niste pusti care incearca sa se regaseasca

    RăspundețiȘtergere
  2. Twente a facut egal aseara cu Feyenoord in deplasare, 1:1, si imparte locurile 2-3 in clasamentul din Olanda dupa 5 etape, la un punct in spatele liderei AZ Alkmaar. Twente a condus pana in minutul 90, cand Makaay a egalat pentru Feyenoord in penalty

    RăspundețiȘtergere
  3. Sandu : Estes são alguns blogs sobre futebol que eu encontrei aqui no Brasil.
    http://blogdopaulinho.wordpress.com
    http://www.blogdofutebolmineiro.com
    http://jornalplacar.abril.com.br/plantão/


    Se forem poucos eu pesquiso mais alguns ,e envio os endereços.Abraços

    RăspundețiȘtergere
  4. Eclar ca jocul Stelei inca nu merge dar asta nu inseamna automat ca Sherrif are sanse sa le ia puncte . Experienta internationala a Stelei e net superioara iar Sherrif e o echipa care in Liga 1 avea probleme cu retrogradarea asa ca nu prea cred ca vor misca in front , doar sa faca Steaua un meci incredibil de slab ca sa piarda vreun punct cu ei.

    RăspundețiȘtergere