
Naţionala ţării cantoanelor a jucat, ieri seară la Chişinău o partidă esenţială din punctul lor de vedere, orice alt rezultat în afară de victorie compromiţându-le serios şansele de calificare la turneul final al World Cup 2010. Din fericire pentru ei, au învins cu 2-0, dar naţionala basarabeană le-a dat mari emoţii.
Evident, jurnaliştii de la Berna au analizat mai în amănunt ceea ce se petrece dincolo de Prut, şi asta nu numai din punct de vedere strict fotbalistic.
Una peste alta, interesul pentru fotbal este modest între Nistru şi Prut, dar acest lucru are nişte explicaţii logice. Să vedem despre ce este vorba... Repetăm, este vorba despre un mesaj transmis cititorului helvet, pe care noi (ziarul Pro Sport) l-am preluat, tradus şi adaptat pentru lectorul român. Nu vrem să jignim pe nimeni, suntem convinşi că acest material va fi citit şi de mulţi basarabeni, nu facem altceva decât să prezentăm felul în care se vede mica Moldovă prin ochii unui occidental.
Aproape de Elveţia "par avion"
La două ore distanţă de Zurich pe calea aerului, te trezeşti călcând pe solul unei alte planete dintr-o altă galaxie. Faţade căzute, imobile neterminate, bulevarde largi decupate pentru marile defilări sovietice de odinioară, gri peste tot şi feţe obosite şi îngândurate. Asta, ca să vă faceţi idee despre nişte imagini care se suprapun unor cifre foarte clare, şi anume că aici salariul mediu este de 130 de euro.
"Majoritatea oamenilor de aici nu au niciun venit, nu au niciun drept dintre cele recunoscute şi înscrise în Carta Internaţională a Drepturilor Omului", spune Thomas Kugler, coordonator al al acţiunilor grupului de firme care au interese comerciale în fosta republică sovietică. Tipul, originar din Zurich, se pregăteşte să revină acasă după patru ani petrecuţi la Chişinău, locul în care sunt centralizate puterea şi resursele.
"Este o lume a extremelor", continuă el. "Pe de o parte este un loc necunoscut în căutarea propriei identităţi şi unde totul este făcut cu mare întârziere şi cu un amatorism pregnant. Totuşi, pe de altă parte viaţa are aici farmecul ei, iar oamenii sunt foarte drăguţi şi cu mult bun simţ. Sincer, câteodată stau şi mă gândesc cum de este posibil ca o ţară cu un pământ atât de fertil nu reuşeşte să iasă din această stare de sărăcie extremă în care se află", conchide elveţianul de limbă germană.
Fotbalul, în pas cu restul
Dar, ce se întâmplă cu fotbalul? Se învârte şi el, de colo-colo, pe terenuri denivelate, în faţa unor tribune goale. Efectiv, meciurile din Divizia Naţională nu atrag mai mult de câteva sute de spectatori la meciuri. Pentru a înţelege mai bine fenomenul, ne-am deplasat la sediul federaţiei de specialitate, plasată într-un hotel particular din centrul oraşului. Creată în 1990, cu câteva luni bune înaintea declarării independenţei de URSS, FMF are înscrise în catastife 79 cluburi şi aproximativ 9000 de fotbalişti legitimaţi, dintre care exact 521 sunt profesionişti. Igor Dobrovolski, selecţioner din decembrie 2006, cunoaşte cel mai bine situaţia fotbalului moldovenesc.
"După destrămarea fostei Uniuni Sovietice, eram la pământ, ce mai!, într-o groapă fără fund. Dar, după câţiva ani, s-a mai pus un pic umărul la treabă şi rezultatele au început, cât de cât, să se vadă. Există câteva cluburi care au investit în infrastructură, altele care au pus bază pe tineri. Tinerii şi antrenorii, iată de ceea ce este nevoie aici. Asemenea probleme aţi avut şi voi, în Elveţia.."
Politichia, bat-o vina!
Dobrovolski, fost internaţional sovietic, a îmbrăcat tricoul lui Servette Geneva în sezonul 1991-1992, este şi preşedintele clubului FC Academia UTM Chisinau, actualmente pe locul 9 în campionatul domestic. Asta, din 11 participante, pe ultimul loc fiind... Rapid CSCA (Clubul Sportiv Central al Armatei) Chişinău. Publicul de pe stadionul Charmilles îl alinta "Prinţul Igor" în zilele sale faste, dar îl striga şi "Prinţul adormit" atunci când prestaţiile sale erau mai degrabă fade.
"Mă confrunt cu aceleaşi probleme pe care le are orice alt selecţioner din Europa, iar cea mai importantă o reprezintă jucătorii. Nu am prea mulţi la dispoziţie, trebuie să mă descurc cu ceea ce am", Dobro dixit.
O ţară sfâşiată
O situaţie cel puţin ciudată, care vine din divizarea politică şi culturală a ţării, teritoriul dintre Prut şi Nistru fiind românofon, populaţia de aici visând la unirea cu România, şi Transnistria, un teritoriu legat sufleteşte de Rusia, deşi populaţia majoritară este formată din ucrainieni, de fapt! Din păcate, divizarea nu putea ocoli echipa naţională, iar acest lucru îi este clar lui Dobrovolski, el însuşi de limbă ucraineană. Deşi neagă vehement acest lucru, o lume întreagă ştie că fotbaliştii rusofoni refuză să joace pentru naţionala Moldovei, visând să joace pentru compatrioţii lui Putin. Şi, chiar dacă nu ajung până acolo, o cetăţenie rusă şi un salariu consistent în campionatul unde evoluează şi destui români nu-i de colea. În Moldova, spre exemplu, salariul mediu al unui fotbalist profesionist este de numai 375 de euro lunar!
"Avem mâinile legate, nu ne putem opune emigraţiei jucătorilor noştri", deplânge situaţia un funcţionar federal.
Miza pe puşti
Obilgat să facă treabă bună chiar şi în aceste circumstanţe, Dobrovolski are un as în mânecă. Drept pentru care mizează pe tineri, dintre cei 26 de membri ai lotului lărgit, doar şase dintre aceştia au mai mult de 25 de ani şi numai doi dintre ei numără mai mult de 20 de selecţii. Aceştia sunt Lascenkov (de 30 de ori internaţional A) şi Alexandru Epureanu (23), titular la FC Moscova. Pe de altă parte, singurul fotbalist care evoluează în Vest este Igor Armaş, angajatul celor de la Hammarby (Suedia).
Surprinşi de ape...
Dobrovolski îi arată cu degetul pe antrenorii cluburilor de primă ligă, cu care nu există, practic niciun fel de colaborare, cu atât mai puţin o coordonare care să dea prioritate interesului naţional. Şi, pentru ca tabloul să fie complet, recent inauguratul centru sportiv "Vadul lui Vodă" a fost inundat, motiv pentru care jucătorii convocaţi nu au efectuat decât o singură şedinţă de antrenament în comun în ultimele zile. Dar, acesta nu este un motiv care să-l îngrijoreze pe Cneazul Igor.
"Pe teren propriu jucăm doar la victorie, suntem agresivi şi ne batem pentru orice minge", explică fostul campion olimpic de la Seul 88, când URSS a învins Brazilia în finală.
Teama de Zimbru
Pe stadionul "Zimbrul" din Chişinău, arenă care poate primi 10.000 de spectatori, moldovenii au reuşit, de-a lungul campaniei pentru Euro 2008, să învingă Ungaria (3-0) şi să smulgă un egal Turciei (1-1). Dar, în actuala campanie au pierdut atât cu Israelul cât şi cu Letonia, şi asta cu acelaşi scor (2-1).
"Am jucat bine, chiar dacă am pierdut", crede cel mai bun jucător sovietic al anului 1990. "Dar, asta nu înseamnă că i-am entuziasmat pe vreunul dintre cei 800.000 de locuitori ai capitalei", conchide Igor.
În final, reapare personajul-cheie al acestui articol, Thomas Kluger, strategic infiltrat în sistemul financiar moldovenesc.
"Aici e o problemă de atitudine. Nimeni nu vorbeşte despre fotbal în jurul meu. Moldovenii nu cred nici în ei înşişi, nici în propria lor ţară. De ce s-ar interesa atunci de echipa naţională? În schimb, am remarcat cu plăcere faptul că lumea de aici apreciază muzica de operă, teatrul sau baletul".
În final, elveţianul admite că va păstra mereu o nostalgie pentru această ţărişoară. "Eu cred că Moldova are un viitor. Dar, nu mâine, nici poimâine. Poate peste nişte ani, poate peste câteva zeci de ani..."
Traducere şi adaptare de Octavian METONI (Pro Sport)