Port-drapel la 18 ani

Cel mai tânăr tânăr sportiv moldovean din delegaţia la Jocurile Olimpice de iarnă, Victor Pânzaru, va fi port-drapelul Modlovei la deschiderea oficială a competiţiei. Biatlonistul de 18 ani speră că prima participare la Olimpiadă va însemna şi prima mare perfomanţă.

Victor Pânzaru va împlini 18 ani cu exact o zi înaintea începerii JOcurilor Olimpice de iarnă, la care va reprezenta Moldova în proba de biatlon. A fost ales să poarte steagul Moldovei la ceremonia de deschidere de pe 12 februarie, unde va fi cel mai tânăr port-drapel moldovean din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă.

"Asta se întâmplă doar o dată în viaţă, să nimereşti la Olimpiadă, dar şi să porţi drapelul ţării. Asta e o onoare pentru mine", a declarat Victor Pânzaru pentru Publika TV.

"Sunt fericită că mi-am văzut copilul că pleacă la Olimpiadă şi reprezintă ţara noastră.La prima Olimpiadă pleacă singur, la a doua în Soci, plecăm toţi, toată familia", spune mama sportivului.

Victor Pânzaru va fi singurul moldovean în concursul de biatlon masculin. Cele mai bune rezultate obţinute până acum de Pânzaru sunt locul 20 la Cupa Slovaciei şi locul 38 la Campionatul Mondial de tineret de anul trecut. Victor este considerat speranţa biatlonului moldovenesc.

Vasile Bejenaru, antrenor biatlon şi schi: "Pânzaru va avea vîrsta pentru competiţii de juniori încă patru ani, pînă la următoare Olimpiadă. Păcat că, din cauza la un calendar încărcat el nu a putut participa mai des la astfel de competiţii. Printre juniori puteam spera la clasări mult mai onorabile".

Prima proba masculină de biatlon este programată la Vancouver pe 14 februarie.
Sursa: Publika TV

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune