luni, 5 iulie 2010

Un BMW de 40 de mii de euro pentru cel mai bun jucător al Daciei


Atunci când am spus că Adlan Șișhanov seamănă foarte mult cu Gigi Becali nu m-am înșelat. Finanțatorul Daciei vrea să rupă piața fotbalistică din Moldova, monopolizată de 10 ani de către Tiraspol. Așa a făcut și Becali când a preluat Steaua. Bineînțeles, în alte condiții, împrejurări și scopuri.

În condițiile în care Zimbru a început să conteze aproape deloc la titlu, iar Sheriff lasă impresia că poate lua campionatul și cu paznicii de la stadion, Adlan Șișhanov este o gură de aer pentru fotbalul moldovenesc aflat în cădere liberă, pe cale de dispariție. Primul pas l-a făcut atunci când a declarat public că arbitrii iau bani. Al doilea când a demonstrat că și din campionatul Moldovei poți cumpăra jucători (cazul Cojocari). Al treilea când a preferat o transmisiune TV a meciului de calitate uneia de niciun fel.

Nu sunt prieten cu Șișhanov. L-am văzut o singură dată în viață și atunci în prezența Zinei Jioară și a lui Marcel Moraru. Am discutat puțin, dar am înțeles că acest om în primul rând iubește fotbalul. Iar cel care face ceva din pasiune pune suflet. Și dacă mai are și bani poate ieși ceva frumos.

În final, la Arena Publika de aseară am aflat că Dacia își va premia cel mai bun jucător al sezonului cu un BMW de 40 de mii de euro. Asta mi-a zis Marcel Moraru în culise. foto: www.fcdacia.md

Un comentariu:

  1. acum sandule si pentru cei mai fideli suporteri s-au pus la bataie asemenea premii

    http://fcdacia.net/content.php?116-Concurs-Vino-implica-te-si-cistiga

    RăspundețiȘtergere