joi, 27 ianuarie 2011

Totul despre meciul Milsami - Astra

Milsami – Astra Poieşti 1-1

Ademar Xavier
Milsami Orhei a scăpat printre degete victoria în amicalul de astăzi cu Astra Ploieşti. Echipa care l-a păcălit pe atacantul naţionalei, Viorel Frunză, a fost o copie palidă a unei reprezentante a Diviziei A româneşti. Jucătorii de la Astra au respectat întocmai indicaţiile antrenorului Tibor Selimeş, care i-a încurajat tot meciul să intre tare. În consecinţă partida a fost la un pas să fie întreruptă definitiv la sfârşitul primei reprize din cauza unei altercaţii generale.
Milsami a făcut cea mai bună primă repriză de când se află în Turcia. Echipa din Orhei a avut superioritate netă la posesia balonului şi şi-a creat câteva ocazii mari de a marca. Mai întâi Adrian Sosnovschi a trimis peste poartă din 5 metri lateral stânga, după un corner executat de Mendizov. Apoi Alexandru Golban a greşit preluarea într-o fază în care ar fi rămas singur cu portarul. De această dată centrarea a venit de la Paco.
Milsami a continuat să joace motivat şi a deschis scorul în minutul 25. Brazilianul Ademar a axecutat o lovitură liberă de la circa 25 de metri şi balonul, deviat de un fundaş advers, a intrat în poartă.
La poarta lui Mihai Moraru cea mai mare ocazie s-a consumat abia în minutul 40, când argentinianul Miranda, adus de la Dinamo Bucureşti, a trimis cu capul din 3 metri pe lângă stâlpul din dreapta porţii. În rest jucătorii Astrei s-au evidenţiat doar prin limbaj indecent. În special s-a remarcat antrenorul lor, Tibor Selimeş, care dacă s-ar fi organizat un campionat mondial al înjurăturilor ar fi ieşit campion.
La pauză Selimeş i-a certat rău pe jucătorii săi. „Vă este frică de moldoveni, mă?”, ţipa Selimeş cu disperare?
Ştefan Stoica
Astra a fost mult mai bătăioasă în partea a doua. A ţinut mult de minge, dar pană la marginea careului mare al echipei noastre. Echilibrul s-a rupt abia după ce Ştefan Stoica a făcut mai multe modificări, printre care şi cea de portar.
Tot în această perioadă, la circa 1 km distanţă de teren a căzut un helicopter, care a luat foc în zbor... 
În minutul 70 Adrian Negai a avut o intervenţie imprudentă asupra lui Mihalcea şi arbitrul din Turcia a dictat lovitură de la 11 metri. Penaltyul a fost transformat de un alt brazilian, Paulinho.
Însă până la golul românilor, Milsami a mai irosit o ocazie uriaşă prin acelaşi Adrian Sosnovschi. Căpitanul moldovenilor a trimis peste poarta goală din 3 metri, după o fază similară cu cea din prima repriză. Corner Mendizov la bara a doua, unde Sosnovschi vine din adâncime.
Scor final, Milsami Orhei – Astra Ploieşti 1-1. Milsami înregistrează a doua remiză în cantonamentul din Turcia.  

6 comentarii:

  1. Altercatii generale la mieciurile din cantonament)))(si la mieciul Zimbrului a fost asa ceva).Astept cu nerabdare reinceperea campionatului national...))

    RăspundețiȘtergere
  2. Asteptati putin ca,si Olimpia...a plecat in Turcia)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Apropo cu Olimpia a plecat si domnul Chiseliov))Doamne fereste de cei care vor incerca sa o obijduiasca pe Olimpia))...(la ultimul mieci al Zimbrului a fost un arbitraj foarte parsiv,si indiobste in Turcia arbitrajul e cam contra echipelor noastre).

    RăspundețiȘtergere
  4. una e un meci amical, alta un meci oficial... dai prea multa importanta unor meciuri fara miza.

    RăspundețiȘtergere
  5. da-da, bre slavik...
    e-he, de cat amar de vreme aşteaptă arbitrii turci să vină echipele moldovenesti ... ca sa aiba şi ei contra cui arbitra incorect...
    De când aşteaptă ei să se răzbune pe urmaşii lui Ştefan...

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru--anonim 29 ianuarie 2011, 01:50--Au arbitrat si arbitri turci???Rusi si austrieci am vazut,iar arbitri turci la mieciurile echipelor din RM parca n-au fost...Poate dumitale domnule Anonim incurci *arbitrajul in Turcia* cu *arbitrii turci*,sint doua lucruri diferite,dom-le!...Sau poate d-neastra faceti aluzie la vorba populara moldovnesca--*Ci,ba,parc-esti turc?...*--de aici si arbitri turci,da??? P.S.corect-Slavic,incorect-Slavik.

    RăspundețiȘtergere