miercuri, 20 aprilie 2011

Un ”gratis” de 20.000 de euro

Am ajuns acolo de unde am pornit. Lipsa unui stadion național va exila naționala la Tiraspol. Poate acum autoritățile se vor trezi și vor începe măcar să se gândească la construcția arenei. Vechea putere a avut grijă ca Stadionul Rapublican să fie demolat, iar noua putere ne hrănește doar cu promisiuni. În aceste condiții Naționala Moldovei este la mâna celor care administrează stadionul Zimbru, respectiv firma Avalan Imobil. 
Cum e și normal, Avalan se gândește în primul rând la propriul beneficiu. Conferința de presă de azi a adus și primele detalii ale contractului pe care Avalan intenționează să-l semneze cu Federația. Anume intenționează, pentru că este greu de crezut că FMF va accepta condițiile contractului. Eu chiar îmi permit să anticipez că va refuza semnarea unui astfel de contract. 
Iar condițiile sunt următoarele: Federația nu plătește arendă pentru ca Naționala să joace pe stadionul Zimbru. În schimb toți banii din vânzarea biletelor merg la Avalan, care stabilește și prețurile pentru bilete. 
La prima vedere s-ar părea că Federația a obținut ce și-ar fi dorit oricare dintre noi: terenul gratis. Numai că, acest ”gratis” înseamnă o gaură în bugetul FMF de peste 20 de mii de euro! De ce? Simplu. Până acum FMF plătea pentru arenda stadionului Zimbru 20 de mii de euro, iar din vânzarea de bilete scotea dublu. Cu acești bani Federația plătea biletele de avion pentru jucătorii convocați din campionatele străine plus o primă pentru tricolori din banii care rămâneau. Acum, în cazul în care va accepta condițiile lui Avalan, Federația va trebui să scoată banii pentru biletele de avion și primele jucătorilor din propria contabilitate.
În aceste condiții naționala Moldovei este tot mai aproape de Tiraspol, care acceptă toate condițiile impuse de Federație numai să le arate celor de la Chișinău că pentru ei Naționala Moldovei înseamnă mai mult decât pentru cei de la Zimbru. 

14 comentarii:

  1. 20.000 x 3 meciuri = 60 bucăți. Hmmm, nu știu, nu știu, sper să nu bage bilete de peste 300 lei minimum.

    RăspundețiȘtergere
  2. sandu, de ce omiti sa zici si de alte venituri ale federatiei, legate de meciurile nationalei?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu omit. Nu stiu de alte venituri. Daca le stii, de ce nu le spui?

    RăspundețiȘtergere
  4. Apropo, eu NU apar Federatia, dar am argumentat de ce cred eu ca FMF nu va semna contractul cu Avalan

    RăspundețiȘtergere
  5. Federatia va semna contractul, asta e sigur, deoarece la Tiraspol stadionul e in reconstructie. Pur si simplu nu au de ales...

    RăspundețiȘtergere
  6. unul din venituri ar fi evident - reclama din timpul meciului (bannerele din jurul terenului)
    o alta sursa de venit - drepturile TV

    iar sumele sunt considerabil mai mari decat cele 20 mii euro...

    sau gresesc?


    cat despre Tiraspol - ca isi permit sa ofere gratis tadioanele - aia se scalda in bani, de asemenea stim cu totii ce fel de bani sunt aia... dar asta e o alta poveste...

    RăspundețiȘtergere
  7. Zimbrumania, ca sa fiu inteles corect: eu sunt cu ambele maini pentru ca Nationala sa joace la Chisinau. Urasc sa merg la Tiraspol cand joaca nationala. Ma inebuneste vama si drumul aglomerat de suporterii care merg la meci.
    Ce tine de drepturile TV. Adevarat, Federatia castiga bani din asta. Dar bannerele din jurul terenului le pune Infront - firma care a cumparat drepturile TV. Asa ca FMF n-are nimic din asta.

    Pe mine ma supara altceva si anume faptul ca cei de la Avalan sau Zimbru (au inebunit lumea deja cu firmele lor) incearca sa prosteasca lumea prin declaratiile lor, chipurile ei ar face un mare favor fotbalului prin actiunile lor, ceea ce NU este adevarat. Iar ceea ce fac ei este afacere in stilul anilor 90. Daca erau corecti si ieseau in fata presei cu declaratia: oameni buni, iata obiectivele noastre: vrem sa facem din fotbal o afacere, sa castigam bani si sa luptam pentru a-l da jos pe Ciobanu de la Federatie. Era altceva. Dar asa, umbla cu mitsa in sac...

    RăspundețiȘtergere
  8. ZimbruMania de ce nu spui deschis ce crezi despre veniturile Tiraspolului,mai ales ca nu prea ai ce spune:Se aduce marfa(de tot felul)de la porturile din Odessa si Iliciovsc.Aceasta marfa face tranzitul pe teritoriu Ucrainei,intra pe teritoriul Moldovei fara ca sa plateasca nici un inpozit(pentruca vedeti ca Transnistria e un teritoriu separatist s.a.m.),se depoziteaza,dupa care este dusa in RM cu torbele sau cu barca,iar o parte din ea chiar se intoarce in Ucraina.Si deci,daca aceasta marfa nu achita nici un inpozit,are un pret mai mic,deci e la mare intrebare.Ce-i de ascuns aici?Toata lumea deja o stie(in afara parese de conducerea RM).Iar cit priveste despre acest "gratis":Cind iti doresti ceva prea mult(adica innainte macar de a depune macar o cerere),atunci ceea ce iti doresti,ti se ofera Gratis.

    RăspundețiȘtergere
  9. Am scris mai sus despre veniturile Tiraspolului si am mai scris ca,despre aceaste venituri parese doar autoritatile RM nu stiu.Vreau sa-mi cer scuze ca am afirmat un lucru despre care nu cunosc.Asa ca e foarte posibil ca autoritatile RM sa cunoasca "situatia".

    RăspundețiȘtergere
  10. Stiu de Infront - daca se ocupa de ambele (TV+Reclama), nu inseamna ca se ia mai putini bani... pur si simplu e o schema... despre care apropo se pot face unele presupuneri/comentarii, dar asta e alta tema...

    Eu zic ca e corect ca un club/firma (si care spre deosebire de Sheriff, activeaza in conditiile tarii noastre), care a investit de unul singur in constructia stadionului, sa incerce sa faca bani in mod legal pentru a acoperi unele cheltuieli, a investi in prima echipa, a doua, scoala, etc...
    Sa nu uitam ca in pretul contractului mai sunt incluse si unele servicii de deservire a meciului, amortizarea stadionului, cheltuieli de pregatire si intretinere a gazonului si spatiilor adiacente, etc...

    E piata - fiecare incearca sa negocieze ca in final sa iasa in plus...

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu n-am nimic impotriva. Numai sa nu spuna ca ofera stadionul gratis, pentru ca e total invers daca facem un calcul

    RăspundețiȘtergere
  12. eu nu inteleg, asta a fost poate si politica autoritatilor sa nu avem acest stadion, ganditi-va si voi de ce? de ce 20 de ani de atunci si nimic (!!!) Dar cat baieti buni avem si pasionati de fotbal, si talentati, si harnici, si cine stie poate chiar puteau fi mai buni decat campionii europei daca se antrenau zilnic pe un stadion al lor.... dar noua generatie? trebuie sa plece in alte tari ca sa-si realizeze visul?

    www.iziumsiplastilina.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  13. Cred ca totushi Ciobanu va accepta oferta firmei respective, ca daca duce nationala la Tiraspol nu il vor intelege nimeni(nici suporterii, nici Balint, nici "presa"). Asa ca in acest caz pentru noi suporterii, cu conditia ca preturile biletelor sa ramina la fel, nu se schimba nimic. O singura concluzie din acest "serial" ar trebui sa scoata Ciobanu: ca deja e timpul sa dee din fund pentru a construi propriul stadion si sa nu depinda de careva Avalani sau Adlani...

    Domnule Ciobanu ne-am saturat de promisiuni, VREM ACTIUNI!!!

    RăspundețiȘtergere