luni, 7 noiembrie 2011

Născut în socialism

Nu ştiu exact câţi ani aveam atunci când tata mi-a promis că, dacă voi învăţa numai pe 5, mă va duce în clasa a 3-a la mauzoleul lui Lenin. Nu sunt nostalgic după comunismul sovietic. Îmi pare rău că s-a distrus un sistem, care funcţiona aproape perfect. Cel puţin pentru oamenii simpli, care aveau ziua de mâine asigurată. 
Lenin era un cult pentru societatea sovietică. Îmi amintesc foarte bine cum lumea chiar credea în el, aşa cum cred astăzi în Dumnezeu. Cu condiţia că în Dumnezeu lumea crede azi de disperare, în timp ce acum douăzeci şi ceva de ani majoritatea trăiau cu ziua de mâine, încrezători într-un viitor mai bun. Nu vorbesc de doctrina socialistă, ci de felul cum trăia lumea, în REALITATE, nu pe hîrtie. 
Nu sunt nostalgic după comunismul sovietic. Regret că s-a greşit cu numirea lui Gorbaciov la conducerea unui Imperiu - povară prea grea pentru un bărbat cu caracter de domnişoară. Probabil generaţiile care s-au născut după destrămarea Imperiului nu vor înţelege niciodată ce înseamnă să te simţi cel mai tare. După obţinerea independenţei Moldova a produs numai looseri, apăruţi în rezultatul incapacităţii celor care s-au trezit la un moment dat cu o ţară în mână, pe care n-au ştiut s-o stăpânească. Degeaba alergăm acum după speranţa de a ne salva din această criză. Pentru că noi suntem ca fata ceea despre care toţi spun că e curvă, chiar dacă s-a întâlnit cu un singur băiat. Suntem resemnaţi. Şi nu ne ajută nici Lenin, nici tata lui. 
Singura soluţie este să scăpăm de jigodiile care urmăresc să ajungă la putere cu un singur scop: propria îmbogăţire. Iar asta nu se va întâmpla niciodată. Pe cine-l mai interesează ce se întâmplă în fotbal sau haltere?
Apropo, tata nu m-a mai dus la Moscova să-l văd pe Lenin... 

9 comentarii:

  1. Doi moldoveni/gastari se plimba prin cimitir in Israel.Nici cruci,nici ograzi,nici monumente falnice nimic!Doar pietre si inscriptii-Fima,sa nascut in 1970,a dcedat in 2010,a trait 5 ani…Moisei,sa nascut in 1960,a decedat in 2006,a trait 3 ani…Zosea sa nascut in 1980,a murit in 1999,a trait 2 ani…Moldovenii se uita nedumerit unul la altul si nu inteleg,ce e cu “buhalteria” asta.Mergand mai departe se intalnesc cu un evreu si il intreaba:-D-le ce ce asa matematica la voe pe morminte?La care evreul le raspunde:-La noi,la evrei,pe mormant se scrie cifra in perioada in care omul a fost fericit!…Un moldovean scoate mobilul si-i scrie sotiei SMS-Fa Ileana,cand voi muri,sa scrii fa pe cruce CA M-AM NASCUT MORT….

    D-le,ai inteles gandul?Toata generatia nascuta in Moldova suverana,suntem nascuti morti!Traim cu biberonul inca din 1991 ca mergem in Europa,spre bine…Si Snegur,Lucinschi,Voronin,aci si cu Filat mergem in Europa,da maine te duci la doctor si-ti zice:-HANA!!!!Cancer!Ciroza!Tuberculoza!Diabet!Ulcer!Tumoare!Pentru cei mai optimisti sunt avioane,curent electirc,accidente rutiere,intoxicatii,vecini neadecvati,bazine,calamitati etc.Pentru cei mai fericiti-SUICIDE!Apoi cine suntem si unde mergem?fratilor???SUNTEM ŢĂRÎNĂ ŞI IN ŢĂRÎNĂ NE INTOARCEM…Cine nu este deţacord-scuipati-ma in ochi!!!!

    Автор не я, я просто это скопировал, но идея глубокая.

    RăspundețiȘtergere
  2. da... foarte dur. mai ales partea secunda cu toate calamitatile

    RăspundețiȘtergere
  3. Не повел, потому что не закончили 3-й класс на пятерки?

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru anonim: Evident,eşti rus, căci de la un moldovean nu poţi auzi aşa gânduri (să nu mai spun de care)...

    Pentru Sandu: Păcat Sandule, păcat de nostalgia ta !!! Se pare că te-a inspirat participarea ta de ieri (presupun) în vizită la monumentul lui Lenin, alături de brutele comuniste...

    RăspundețiȘtergere
  5. Sandu daca crezi ca suveranitatea ne-a dat doar rele, apoi gandestete mai erai tu jurnalist daca traiam si pana acum in URSS?))Mai era vorba de presa libera sau de dreptul la opinie s.a.m.d.
    Ce tine de oameni simpli la care le era ziua de maine asigurata, pai si acum sint deacestia pur si simplu trebuie sa muncesti dar nu sa astepti "podacica". Asa traiesc in toate tarile bogate toti oamenii.
    Bancurile lui anonim dezvaluie suta la suta mentalitatea moldovenilor trecuti prin socialism,sceptici,pesimisti...care trag din urma toata natiunea si-si invata copii ca atunci era mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. "Evident,eşti rus, căci de la un moldovean nu poţi auzi aşa gânduri"

    А анекдот очень философский. Если ты его не понял - это не мои проблемы.

    Если ты считаешь, что молдоване в восторге от независимости - милости прошу в любое село подальше от Кишинева. Полно сел, в которых остались старики и дети, потому что все остальные на заработках.

    Ce tine de oameni simpli la care le era ziua de maine asigurata, pai si acum sint deacestia pur si simplu trebuie sa muncesti dar nu sa astepti "podacica" - согласен, но почему-то работы на всех в Молдове не хватает. Люди уезжают, а потом не возвращаются. Еще и говорят, что у нас дороже жить чем в Европе.

    RăspundețiȘtergere
  7. "Evident,eşti rus, căci de la un moldovean nu poţi auzi aşa gânduri" - это супер аргумент. Ты явно не переносишь, когда чужое мнение не совпадает с твоим.

    После этого вызывает смех твой ник - ProAdevar, честнее было бы если бы ты назвал себя ProPaganda.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da bre, ruşilor, doar cuvinte de genul ProPagandă cunoaşteţi... sunteţi obsedaţi ca alde Dodon cu "Soluţia" lui...

    RăspundețiȘtergere