vineri, 17 februarie 2012

Pariul lui Ion Caras

Revenirea lui Serghei Covalciuc la naționala Moldovei a umbrit convocarea unui mare talent, care acum câțiva ani a fost foarte aproape de a ajunge la Olympiacos Pireu, Radu Catan. Iar selecționerul Ion Caras nu l-a convocat întâmplător. În urmă cu 3 ani, când antrena Zimbru, Catan era unul dintre jucătorii preferați a lui Caras, pe bună dreptate.

Despre Radu Catan s-a vorbit puțin. Și nu pentru că a jucat prost. Din contră, s-a vorbit numai de bine, pentru că talentul acestuia a ieșit mereu la rampă. Din păcate, ghinionul (accidentările) s-a ținut lanț de jucătorul care a debutat pentru echipa mare a clubului Zimbru la doar 18 ani. Acum are numai 22 și tot viitorul înainte. Iar selecționerul Caras se pare că are planuri mari cu el. Pare a fi pariul lui la națională. De ce nu?

Paradoxal, chiar dacă este unul dintre cei 3 jucători de la Zimbru convocați pentru amicalul cu Belarusi, Radu Catan NU se regăsește pe saitul oficial al galben-verzilor! Nici pe pagina în limba română și nici în cea rusească. Nici la prima echipă și nici la a doua. Alexandru Epureanu, Sergiu Dadu, Semion Bulgaru, Maxim Franțuz, Vitalie Manoliu, Iurie Livandovschi - sunt doar câteva dintre marile talente pe care Zimbru le-a pierdut din imprudență, după ce a investit în ei ani la rând. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu