miercuri, 7 august 2013

Omul anului în fotbal: Alina Stețenco

Atâția bărbați în fotbalul moldovenesc, dar lecția de bărbăție a fost dată de o doamnă. A fost nevoie de Alina Stețenco pentru ca să denunțăm oficial ”primul blat înregistrat” din fotbalul nostru. De fapt, blatul nu s-a produs, datorită acestei doamne, antrenoare de fete, care nu cred că este atât de bogată încât să renunțe la 8 mii de dolari. Anume această sumă i s-a propus pentru a trânti un meci din preliminariile campionatului european. Însă Alina Stețenco a refuzat banii și chiar a fost de acord să colaboreze cu poliția pentru a-i prinde pe blatiști. Bărbăție? Da! Ba chiar mai mult: demnitate și onoare! Mă înclin cu tot respectul!

Sper, că fapta Alinei Stețenco să fie apreciată la justa valoare de către Federație, Ministerul tineretului și sportului, întreaga societate. Până acum nu prea am observat asta. S-a vorbit despre tot, în special despre cei 2 hoți. Mai puțin despre eroina acestei întâmplări. Asta e societatea noastră. Ne interesează mai mult bandiții, decât oamenii normali. 

Încă o dată vreau să accentuez că fapta Alinei nu trebuie să rămână doar o simplă faptă. Pentru a încuraja astfel de gesturi, antrenoarea trebuie premiată. Chiar cu bani. Cum era pe timpul URSS: găseai o comoară, o dădeai la stat și primeai 25% din valoare (dacă nu greșesc). Cred că FMF ar trebui să-i aloce o primă frumușică și chiar să o facă publică, pentru ca și alți antrenori sau oameni de fotbal să fie încurajați să vorbească. La fel și MTS. Mai ales că acolo se află Dragoș Hîncu, persoana care știe cât de mult are nevoie fotbalul nostru de o curățenie. 

Încă o dată: RESPECT, Alina Stețenco! 



2 comentarii:

  1. referitor la cedarea comorilor a stat- legea și acum este la fel cu 25%... ideea este că dacă nu o dai statului, el vine și ți-o ia cu sila și fără despăgubire...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca de obicei Sandu tu esti unicul care vede lucrurile altfel. Un 10 cu plus pentru articol! Si un mare respect pentru aceasta antrenoare pe care eu nu o cunosc dar o sa o dau exemplu la toti.

    RăspundețiȘtergere