sâmbătă, 3 septembrie 2016

Singura dată când moldovenii au ieșit în stradă de fericire! S-a întâmplat după un meci de fotbal

Naționala de fotbal a Moldovei pleacă astăzi la Cardiff, unde pe 5 septembrie va debuta în preliminariile Campionatului Mondial 2018 contra Selecționalei din Țara Galilor. Dar despre asta voi scrie în zilele următoare. 

Azi vreau să povestesc despre acea victorie memorabilă pe care am trăit-o alături de tricolori cu 22 de ani în urmă, pe defunctul Stadion Republican. Așadar, Moldova - Țara Galilor 3-2.

Din start vreau să precizez că NU voi scrie o cronică de meci. Rezumatul video este pe pagina mea de facebook. 


Eram anul I la facultatea de jurnalism, dar deja mă mândream cu câteva materiale publicate în ziarul Fotbal Hebdo. Materiale e mult spus, pentru că, de fapt, era câteva fraze, un fel de cronică a meciurilor din Divizia Națională care se jucau la Stăuceni, acolo unde erau trimiși doar începătorii, ținând cont de faptul că până la Stăuceni puteai să ajungi atunci doar cu autobuzul de rută, care circula o dată la 2 ore... Dar eram și eu reporter. Numele meu apărea în căsuța tehnică a ziarului, iar asta era motiv de Mare mândrie!

12 octombrie 1994. Moldova urma să joace primul meci oficial în fața propriilor suporteri. La Chișinău era forfotă și deranj :)). Mai ales că în meciul de debut, cel cu Georgia de la Tbilisi, Moldova bătuse cu 1-0. Iar la Chișinău urma să joace tocmai selecționata pe care, cu mai puțin de un an în urmă România o învingea cu mari emoții la Cardiff, 2-1 și se califica la Mondialul american, acolo unde Generația de Aur a ajuns până în sferturi. 

Revin la ziar. Fotbal Hebdo, potrivit tradițiilor presei sportive de atunci, a editat primul program de meci oficial. Pe scurt. Arcadie Zaporojanu, redactorul-șef, bossul nostru ne-a propus mie și încă unui coleg de grupă, mezinii redacției, să vindem programele în incinta stadionului. Prețul unui program era de 1 leu, iar noi urma să încasăm un comision de tocmai 10 bănuți de pe fiecare program vândut :))).

Acum pare ridicol, dar pentru niște studenți amărâți veniți în Chișinău din sat și care trăiau la cămin această ofertă suna foarte tentant. Atunci trăiam o lună cu bursa de 30 de lei și dacă mai aveam noroc să primesc și de acasă câțiva bănuți mergeam o dată și la discotecă. Așa era atunci. De miliarde de dolari nici nu știam. Nici nu ne puteam imagina că sunt atâția bani. În fine...

Am acceptat, iar seara, cu trei ore înainte de meci eram deja la stadion. 

”Cumpărați programe! Cumpărați programe!”


Era strigătul meu. Mai întâi cu voce timidă, iar după vreo 2 ore deja cu glas tare! Aproape de disperat :)). Și lumea cumpăra. 1 leu bucata. 

Mai mult. La un moment dat au început să apară grupuri ale suporterilor galezi. Aceștia, efectiv se năpusteau asupra mea și procurau câte 5 sau chiar 10 programe. Mă întrebau cât costă. Eu le spuneam că 1 leu. Iar ei îmi dădeau 1 dolar. Sau o liră sterlină. La un moment dat am zis să-mi încerc norocul și le ziceam că prețul este de 5 lei! În schimb primeam 5 lire sau 5 dolari pentru un program! :))). Eram în culmea extazului :))). Arcadie abia acum va afla despre ”afacerile” noastre, dacă va citi :))).

Programul meciului de atunci este de vânzare și astăzi, pe Ebay. Prețul - 5 lire :))).

A început meciul. Iar eu abia intrasem ”în pâine”. Dar cum să ratez așa partidă? Era primul meu meci de un asemenea calibru ”pe viu”. Deși primisem indicații de la șef să merg printre rânduri ca să vând cât mai multe programe... am lăsat totul baltă, m-am așezat pe o bancă (atunci încă nu erau locuri individuale) și m-am lăsat furat de povestea lui Secu, Spiridon, Curtianu și ceilalți. 

Abia spre finalul partidei am decis să merg totuși la una din peluze, unde se afla galeria galeză. Era 2-2 și eram fericit cu acest scor. Oaspeții păreau și ei resemnați cu un egal. Și mai procurau niște programe. Cu 5 lire bucata, preț fix :))). 


La un moment dat tribunele au prins viață. Am lidicat capul să văd ce se întâmplă. Belous tocmai interceptase un balon la mijlocul terenului și îi pasase lui Pogorelov. Acesta parcă nu știa ce să facă cu mingea. A rupt-o la fugă spre centru, deși el era fundaș stânga. Apoi a făcut o piruetă, s-a întors înapoi spre aripa sa și din senin s-a trezit aproape singur cu celebrul Southall, portarul titular de la Everton...

GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL !!!!!!!!!!!!!!!!

A fost apogeul unei seri fantastice! O seară de basm! De neuitat!

Am aruncat în sus toate programele pe care le mai aveam și urlam ca nebunul în centrul galeriei galeze! Nu realizam atunci că aș fi putut încasa și vreun șut-două în fund pentru asta. Eram fericit.

În seara aceea am mărșăluit alături de alte câteva mii de oameni prin centrul capitalei. Mașinile claxonau! Lumea ieșea pe străzi și urla ”Victorie”!!! Era o copiere de la români, care cu câteva luni mai devreme celebrau la fel fiecare succes al lui Hagi & co la Mondialul american. Lumea a ieșit în stradă de bucurie! Niciodată după aceea, la Chișinău, lumea n-a ieșit în stradă de bucurie...

Programele pe care le-am aruncat le-am achitat eu. Bine, că am avut de unde. Ba mai mult. A doua zi am mers cu colegul meu la talciokul (piața de haine) de la Buiucani, de unde, din banii câștigați, ne-am cumpărat câte o pereche de adidași dintr-acei cu partea laterală înaltă, cum era la modă atunci, negri. Aveam nevoie. Adidașii cei vechi pe care îi purtam încă din școală erau deja ferfeliți. În ei jucam fotbal, în ei mergeam la ore și peste tot. Nu aveam decât o singură pereche de încălțăminte. Așa erau timpurile. Dar eram fericiți. 

Un comentariu:

  1. Interesantă istorie, frumoase timpuri, cu siguranță e cel mai grandios meci din istoria naționalei de fotbal, să sperăm că pe 5 sept se va repeta acel scenariu. Hai, Moldova !

    RăspundețiȘtergere