Muntenegru. Jurnal de călătorie. Partea III

Partea I.
Partea II.

În cele 5 zile cât am stat în Muntenegru am avut timp frumos. Doar una a plouat, iar noi am profitat de pauză și am mers să vedem golful Kotor, dar și Croația, unde ne-am planificat să ajungem până la Split. Pe drum am oprit la Petrovac și Budva, două localități superbe, care merită văzute. La Petrovac fusesem cu o zi mai devreme. Am și stat o jumătate de zi la plaja din centru, care este, la fel, superbă!





Înainte de intrarea în orașul Kotor trecem printr-un tunel destul de lung. Exact acolo ne-am blocat prima dată, în tunel. Traficul era atât de intens că am stat vreo jumătate de oră pe loc, parcă nici aer nu mai era. Așa că am luat exemplu unui taxi și am întors direct în tunel. La ieșire taxiul a făcut stânga, pe un drumușor care duce pe munte. Am cotit după el și am mrs câțiva km prin serpantine înguste până am văzut Kotorul de sus. Atunci mi-am zis că am avut noroc de ambuteiaj...
 


Ambuteiajul ne aștepta jos, în oraș. Și tot acest trafic infernal a ținut până la vama cu Croația, inclusiv. De câteva ori am vrut să ne întoarcem. Era deja amiază, iar noi am ieșit diminață din casă. La vamă am mai stat vreo oră și ceva, iar în Croația ploua torențial. Nu vedeam nimic. A plouat așa până la Dubrovnic, 120 km. Abia acolo am văzut soarele și cetatea unde s-au filmat câteva episoade din Game of Trones. Face toți banii și tot efortul. E superbă!





 

În rest, în Dubrovnic, un orășel micuț, cu yahturi de lux pe tot litoralul de-a lungul localității. Am mâncat într-o patiserie, crenvurște în aluat copt, plăcinte cu brânză, suc și croasante cu magiun foarte gustoase. Ne-a costat cam 20 de euro 4 persoane. Apoi am mers la cetate. Locuri de parcare - doar cu plată, vreo 2,5 euro ora în bani de-ai lor. Noi am avut noroc să găsim un locușor liber pe marginea drumului, la câteva sute de metri distanță de intrarea în cetate. Intrarea este gratuită.  

Așa s-a făcut seară. Am înțeles că nu mai avem cum să ajungem la Split și am pornit înapoi spre Sutomore. În drum am oprit la o terasă pe malul mării să luăm cina. Când am văzut prețurile... ne-am limitat la câte o ciorbă de 2.5 euro. A fost cea mai proastă ciorbă pe care am mâncat-o. Apă colorată, aproape transparentă, fără nimic în ea. În schimb drumul seara a fost lejer. De fapt, era noapte deja, mai ales că am oprit și la un mall pe drum, din care cu greu i-am scos pe ai mei. Nici la vamă nu am stat. Era liber. Iar când am ajuns la feribot am zis să întrebăm măcar prețul. Când ne-au zis 4 euro pentru toată lumea în 2 minute eram la bord, iar peste alte 10 minute eram deja pe celălalt mal. 

După 5 zile în Muntenegru am pornit spre casă pe un alt traseu. Unul mai lung cu 300 km. Vroiam să mai vedem și alte țări. În special Albania, unde nu mai fusesem. Am pornit de dimineață spre sud. Am traversat orașul Bar, încă unul foarte frumos din sudul Muntenegrului și am ajuns la vama cu Albania. Acolo - rând de câțiva km! Am stat circa o oră. Ne mișcam ca melcul. Când la un moment dat toată lumea a început să se miște. Ajunși în vamă am înțeles că aveau o defecțiune ceva, pentru că vameșii scriau într-un carnet doar numerele mașinilor și numărul de persoane. Partea proastă a fost la ieșirea din Albania, când polițiștii de la frontiera cu Grecia nu știau ce să facă. După câteva minute bune ne-au lăsat să plecăm fără să ne aplice ștampila în pașapoarte. Așa că, oficial, în Albania nu am fost...



Altfel, Albania e destul de simpatică, cu autostradă în jurul capitalei Tirana. În schimb orașul arată ca după război, iar șoferii se ghidează de o singură regulă: cine-i primul acela are dreptate. Ca în filmulețele din India, de pe youtube. De la Tirana am mers spre lacul Ohrid, care desparte Albania de Macedonia. Locuri superbe, dar noi ne-am programat să vedem în aceeași zi orășelul Kastoria din Grecia. Imediat ce am trecut vama în Grecia parcă am intrat pe altă lume: Imediat a început autostrada, una superbă, care ne-a dus până la Kastoria.




Am făcut poze și am mers mai departe. Destinația finală era Salonic, unde am ajuns seara târziu... A doua zi aveam programat să mergem la plajă, la marea Egee, dar ploaia ne-a stricat toate planurile. Așa că am mers la cele 2 outleturi (prețuri de 2-3 ori mai mici decât la Chișinău), cu o pauză de mare. Măcar să ne udăm picioarele un pic...



Seara am pornit spre București, prin Bulgaria (Sofia), drumul foarte bun, lejer, liber, fără aglomerație. La vamă nu era nimeni. La 4 dimineața am ajuns la Adi, care ne aștepta. Un duș, o cafea și la somn. Pe la 11 dimineața ne-am trezit și am pornit spre casă. 

Comentarii

  1. Aceleași impresii despre Albania��. Apropo in Dubrovnik ora de parcare ne-a costat 6,50 euro!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înseamnă că n-am calculat eu corect din valuta lor. Sau poate că au preturi diferite la parcari... Eu am avut noroc, n-am platit pt parcare...

      Ștergere
  2. Foarte interesant. M-ai facut curios sa vizitam si noi Muntenegru.

    Ai trezit vlogul la viata in ultimul timp🤣

    Bafta

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune