Dinamo Bender a intrat în Club-100. Cu 118 goluri primite în acest sezon de Divizia Națională, Dinamo s-a alăturat demult uitatelor Progresul Briceni, Bugeac Comrat, Attila Ungheni și Energetic Dubăsari. Portarul tighinenilor, Pavel Calinin (foto) este cel mai prost portar al campionatului cu 63 de goluri încasate în 20 de meciuri, o medie de peste 3 goluri primite pe meci. Celelalte goluri, până la 118, au fost încasate de ceilalți 2 portari care au ”apărat” în acest sezon la Dinamo: Eugen Hmaruc și Eugen Nacul. Calinin a reușit să-și păstreze poarta imaculată o singură dată, în meciul cu Gagauzia, încheiat cu scorul de 1-0 pentru Dinamo. În rest, portarul-100 a încasat mult, de 2 ori câte 7 goluri, de 2 ori câte 6, iar o dată - 5. Cea mai slabă echipă a campionatului abia încheiat, prin cele 118 goluri încasate, se plasează pe locul 3 în Top cele mai slabe apărări din istoria de 20 de ani a fotbalului moldovenesc. Dinamo a fost depășită de Attila Ungheni, lidera incontestabilă,...